Volei masculin: Volei Club Caransebeș se retrage, CSU UVT Timișoara acceptă să joace în prima ligă voleibalistică

Data: 6 iulie 2017, 18:23 | Autor: Nănuț Mădălina

Banii fac o nouă victimă în voleiul masculin românesc. Formația din prima ligă voleibalistică, AS Volei Club Caransebeș, a anunțat zilele acestea și în același timp a trimis o adresă către Federația Română de volei prin care anunță că se retrage din Campionatul masculin de volei – Divizia A1 din cauza lipsei de finanțare pentru noul sezon.

Locul echipei din Banat va fi luat în noul sezon competițional 2017-2018 de o altă formație din zonă, de această dată din Timișoara, CSU UVT Timișoara acceptând invitația Federației de a se înscrie în primul eșalon voleibalistic. Timișorenii au primit această ocazie după ce la Turneul de promovare în Divizia A1 au terminat pe locul 3.

„DA, SUNTEM ÎN LIGA A1 și începând din toamnă vom evolua pe prima scenă a voleiului românesc ! În urma retragerii echipei din Caransebeș, CSU UVT a acceptat propunerea FR Volei de a se înscrie în prima ligă! Echipa noastră a terminat Turneul de Promovare în A1 pe locul trei, așa că noi am fost prima opțiune a Federației conform Regulamentului.
Suntem conștienți că urmează un parcurs greu, dar în mod sigur vom depune toate eforturile pentru a face față nivelului din prima ligă!” au anunțat timișorenii pe pagina oficială de Facebook.

Astfel după ce echipele CS Dinamo București și CSS 2 Baia Mare au promovat în Divizia A1 după ce au încheiat Turneul de promovare pe primele 2 poziții, iată că acestora li se alătură și CSU UVT Timișoara.

AS Volei Club Caransebeș a evoluat în Divizia A1 în ultimii 3 ani, iar în sezonul competițional 2016-2017 s-a situat pe poziția a 8-a a clasamentului.

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!