Volei masculin: Steaua București s-a impus în primul meci din Challenge Cup

Data: 6 decembrie 2017, 23:17 | Autor: Nănuț Mădălina

După 11 ani, Steaua București revine în Cupele Europene la volei masculin, în a 3-a competiție ca importanță din Europa – Challenge Cup.

Formația din Capitală a întâlnit în 16-imile Cupei Challenge formația slovacă VK KDS Šport Košice în fața cărora s-au impus în minimum de seturi. De 83 de minute au avut nevoie voleibaliștii roș-albaștrii pentru a obține victoria în Sala MSH Humenne din Slovacia.

KDS-Sport Kosice – CSA Steaua București 0-3(17-25,20-25,15-25)

În ceea ce privește statistica meciului voleibaliștii de la Steaua București s-au descurcat în felul următor:
– Cel mai bun jucător al meciului în partida din Slovacia a fost Cherbeleață Gabriel care a punctat de 19(12) ori, a reușit 12 atacuri, 1 as și 6 blocaje. Au mai punctat Cubrilo – 12(6) puncte, Kouki – 11(2) puncte, Nemeth – 10(20) puncte. La serviciu Cubrilo Nemanja a reușit 3 ași, iar în ceea ce privește blocajul a avut 4 reușite. Tot la blocaj și-a adus aportul și Ghionea și Kostic care au avut câte 2 reușite.

Partida retur dintre Steaua București și VK KDS Šport Košice va avea loc în data de 20 decembrie. Partida se va disputa în Sala Regimentului de Gardă ”Mihai Viteazul” din București, cu începere de la ora 18:00.

Urmărește-ne pe Facebook:

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!