Volei masculin: CSA Steaua București a încheiat sezonul pe locul 4 și va juca în Cupele Europene din toamnă

Data: 6 iulie 2017, 16:42 | Autor: Nănuț Mădălina

Sala Regimentului 30 gardă Mihai Viteazul din București a fost miercuri, 26 aprilie, gazda unei partide a cărei principală miză a fost ocuparea locului 4 în Divizia A1 la volei masculin, poziție ce asigură participarea în Cupele Europene, mai exact în Challenge Cup, în sezonul 2017-2018.

Echipele ce s-au duelat pentru această poziție au fost CSA Steaua București și LMV Tricolorul Ploiești, echipa roș-albastră având nevoie de 1 singur punct pentru ași atinge obiectivul, în timp ce ploieștenii aveau nevoie de o victorie de 3 puncte.

Deși au început mult mai montați și cu mai multă dăruire formația Tricolorul a reușit să câștige doar primele 2 seturi. Steliștii au revenit de la 0-2 și au încheiat meciul în setul decisiv, fapt ce le-a adus 2 puncte și implicit a 4-a poziție în clasament.

CSA Steaua București – LMV Tricolorul Ploiești 3-2(19-25,23-25,25-14,25-21,15-12)

La final de sezon 2016-2017 CSA Steaua București a acumulat 62 de puncte (locul 4), iar LMV Tricolorul Ploiești a ajuns la pragul de 59 de puncte și locul 5.

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!