Volei masculin: Craiova – Tricolorul Ploiești se joacă în Sala Ion Contantinescu, intrarea pe bază de invitație

Data: 6 iulie 2017, 15:54 | Autor: Nănuț Mădălina

Sâmbătă, 8 aprilie, se va disputa o nouă etapă din Faza a II-a a Diviziei A1 la volei masculin, iar toate partidele în care joacă echipele din prima parte a clasamentului vor începe de la ora 18:00. Nici în etapa a VII-a nu vor exista partide televizate.

Oltenii obișnuiți cu meciurile din Polivalenta Craioveană vor putea fi alături de alb-albaștrii în meciul de sâmbătă contra formației LMV Tricolorul Ploiești de această dată în Sala Sporturilor ”Ion Constantinescu” din Craiova, la km 0, în Valea Vlăicii.

Conducerea clubului Sport Club Municipal Craiova anunță pe acestă cale că intrarea la partida din etapa a VII-a se va face pe baza tichetelor care se vor acorda la intrare, în limita celor 450 de locuri, iar accesul în sală se va face începând cu ora 17:00.

Se anunță o partidă foarte disputată, SCM Craiova putând să își ia revanșa după ce în meciul tur din Faza a II-a au pierdut pe terenul ploieștenilor la scorul de 3-2. Victoria în dreptul craiovenilor iar ajuta să se apropie și mai mult de obiectivul final, medalie cât mai strălucitoare, având în vedere că în prezent se regăsesc pe locul 3 în clasament cu 62 de puncte, în timp ce adversarii de sâmbătă ocupă poziția a 5-a cu 52 de puncte.

În etapa a VII-a a Fazei a II-a din Divizia A1 se vor disputa următoarele partide:

Locurile 1-6, sâmbătă 08.04.2017
CS Arcada Galați – CSM București, ora 18:00
SCM U Craiova – LMV Tricolorul Ploiești, ora 18:00
ACS Volei Municipal Zalău – CSA Steaua București, ora 18:00

Locurile 7-12, sâmbătă 08.04.2017
CS Unirea Dej – VCM LPS Piatra Neamț, ora 17:00
CS Știința Bacău – CS ”U” Cluj, ora 17:00
CS Volei Caransebeș – CS Știința Explorări Baia Mare, ora 18:00

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!