Volei masculin: 6 meciuri, 6 rezultate de 3-1 în etapa a 4-a a Fazei a II-a în Divizia A1 | Programul etapei cu numărul 5
Data: 6 iulie 2017, 15:20 | Autor: Nănuț Mădălina
Miercuri, 29 martie, s-au disputat partidele din etapa a 4-a a Fazei a II-a din Divizia A1 la volei masculin, iar toate cele 6 partide jucate s-au încheiat surprinzător la același scor de 3-1.
Din cele 6 meciuri în care echipele au jucat câte 4 seturi, 3 dispute au fost câștigate de formațiile gazdă și 3 de oaspeți după cum urmează:
Derby-ul etapei disputat la poalele Meseșului între Campioană și Vicecampioană s-a încheiat cu victoria Zalăuanilor, după o partidă extrem de disputată, 2 seturi fiind jucate în prelungiri și câștigate de gazde care astfel se distanțează la 7 puncte de Craiova și la 4 puncte de noul loc 2, Arcada Galați.
”Am avut foarte multe oscilaţii în joc şi, din păcate, nu am gestionat aşa cum trebuie finalurile de joc. Au fost şi situaţii în care jucătorii nu au respectat tactica şi a fost şi acea minge din finalul setului 4 când la 24-23 am avut minge câştigată şi nu s-a dat. Consider că este viciere de rezultat! Noi ne urmăm cursa noastră pentru un loc cât mai bun pe podium și deja ne gândim la meciul de sâmbătă, 01.04.2017, ora 18:00. Îi așteptăm pe iubitorii de sport din Craiova să vină să ne susțină pentru a obține cele trei puncte foarte importante în obținerea obiectivului pe care ni l-am propus,” a spus antrenorul echipei SCM U Craiova, Dănuț Pascu, la finalul partidei.
– În confruntarea de pe terenul tigrilor de la CSM București învingătoare a ieșit formația LMV Tricolorul Ploiești care își mai trece în cont 3 puncte și ajunge la un total de 49 în Divizia A1.
– CSA Steaua București stagnează la cota de 57 de puncte și la finalul etapei a 4-a a Fazei a II-a, roș-albaștri ajungând astfel la a 3-a înfrângere consecutivă din campionat după ce miercuri au fost învinși acasă de către CS Arcada Galați. În urma rezultatului înregistrat gălățenii au sărit 2 locuri în clasament până pe locul 2, în timp ce Steaua București coboară pe locul 4, la egalitate de puncte cu SCM U Craiova(locul 3).
– În partea inferioară a clasamentului clujenii s-au impus pe terenul moldovenilor de la Piatra Neamț, Explorări Baia Mare se poziționează confortabil pe locul 7 după o nouă victorie, de această dată pe teren propriu cu Unirea Dej, iar gugulanii de la Caransebeș au câștigat partida de acasă cu Știința Bacău.
Rezultatele înregistrate în etapa a 4-a a Fazei a II-a în Divizia A1 la volei masculin au fost următoarele:
Locurile 1-6:
CSM București – LMV Tricolorul Ploiești 1-3(25-23,22-25,8-25,16-25)
CSA Steaua București – CS Arcada Galați 1-3(20-25,25-23,25-27,23-25)
ACS Volei Municipal Zalău – SCM U Craiova 3-1(31-29,25-20,21-25,26-24)
Clasament locurile 1-6:
ACS Volei Municipal Zalău – 64 de puncte
CS Arcada Galați – 60 de puncte
SCM U Craiova – 57 de puncte
CSA Steaua București – 57 de puncte
LMV Tricolorul Ploiești -49 de puncte
CSM București – 34 de puncte
Locurile 7-12:
VCM LPS Piatra Neamț – CS ”U” Cluj 1-3(21-25,18-25,25-19,19-25)
CS Știința Explorări Baia Mare – CS Unirea Dej 3-1(23-25,25-17,25-15,25-14)
CS Volei Caransebeș – CS Știința Bacău 3-1(25-14,26-24,21-25,25-21)
Clasament locurile 7-12:
CS Știința Explorări Baia Mare – 37 de puncte
AS Volei Club Caransebeș – 33 de puncte
CS Știința Bacău -28 de puncte
CS Unirea Dej – 22 de puncte
CS ”U” Cluj – 22 de puncte
VCM LPS Piatra Neamț – 5 puncte
Noua etapă a Diviziei A1 se va disputa sâmbătă 1 aprilie iar meciurile ce urmează să aibă loc vor fi următoarele:
Locurile 1-6, etapa a 5-a:
SCM U Craiova – CSM București, ora 18:00
CS Arcada Galați – ACS Volei Municipal Zalău, ora 18:00
LMV Tricolorul Ploiești – CSA Steaua București, ora 13:00, în direct la Digi Sport
Locurile 7-12, etapa a 5-a:
CS Știința Bacău – VCM LPS Piatra Neamț, ora 19:00
CS Unirea Dej – CS Volei Caransebeș, ora 17:00
CS ”U” Cluj – CS Știința Explorări Baia Mare, ora 15:30