Volei feminin: S-au disputat primele meciuri din sferturile de finală ale Cupei României | Miercuri – 29 noiembrie se va afla prima semifinalistă
Data: 28 noiembrie 2017, 23:01 | Autor: Nănuț Mădălina
Marți, 28 noiembrie, s-a dat startul la meciurile din sferturile de finală ale Cupei României la volei feminin.
Primul meci din turul sferturilor de finală le-a adus față în față pe Medicina CSS Tîrgu Mureș și Volei Alba-Blaj, câștigătoarea competiției în sezonul trecut. Meciul dintre cele două adversare s-a jucat la Blaj și s-a soldat cu victoria echipei antrenate de Darko Zakoc. Partida s-a încheiat în minimum de seturi. Meciul retur va avea loc miercuri – 29 noiembrie, la finalul partidei urmând a se cunosște prima semifinalistă din Cupa României. Meciul va avea loc in la ”Timotei Cipariu” de la ora 16:00.
CSU Medicina CSS Tîrgu Mureș – CS Volei Alba-Blaj 0-3(15-25,11-25,19-25)
CSU Medicina CSS Tîrgu Mureș: Iancu – 8 puncte, Varga – 7 puncte, Buterez – 5 puncte, Dobriceanu – 5 puncte, Ditu – 2 puncte, Străchinescu – 1 punct, Ioan – 1 punct.
CS Volei Alba-Blaj: Cleber Abel – 19 puncte, Onyejekwe – 13 puncte, Ilyasoglu – 10 puncte, Aquino – 5 puncte, Barakova – 5 puncte, Salaoru – 4 puncte.
Al doilea meci din turul sferturilor de finală s-a jucat la Lugoj, acolo unde echipa locală CSM a primit vizita formației CSM Târgoviște. Echipa oaspete s-a impus în minimum de seturi, iar meciul retur va avea loc în ianuarie2018.
CSM Lugoj – CSM Târgoviște 0-3(22-25,21-25,18-25)
CSM Lugoj: Cveticanin – 11 puncte, Bălae – 10 puncte, Jakic – 9 puncte, Shvanska – 6 puncte, Roman – 6 puncte, Pintea – 2 puncte, Albăstroiu – 1 punct, Canea – 1 punct.
CSM Târgoviște: Fairs – 14 puncte, Sybeldon -11 puncte, Marciu -11 puncte, Hroncekova – 8 puncte, Trică – 7 puncte, Smith – 2 puncte, Collar – 2 puncte.
Miercuri, 29 noiembrie, și joi, 30 noiembrie, se vor disputa alte 4 partide din sferturile de finală ale Cupei României. Pe lângă returul dintre Volei Alba-Blaj și Medicina CSS Tîrgu Mureș, în cele două zile se va disputa și dubla dintre CS Știința Bacău și CS ”U” NTT Data Cluj, meciurile urmând a se disputa la Bacău.
Tot în sferturile de finală ale Cupei României se întâlnesc și formațiile Agroland Timișoara și CSM București. Partida va avea loc miercuri, de la ora 19:30, și va fi transmisă în direct pe facebook de către echipa Agroland. Returul dintre cele două echipe va avea loc în ianuarie 2018.
Programul meciurilor din sferturile de finală ale Cupei României la volei feminin arată astfel:
Miercuri – 29.11.2017
CS Volei Alba-Blaj – CSU Medicina CSS Tîrgu Mureș, ora 16:00
CS Știința Bacău – CS ”U” NTT Data Cluj, ora 17:00
ACS Agroland Timișoara – CSM București, ora 19:30 – Facebook Live
Joi – 30.11.2017
CS ”U” NTT Data Cluj – CS Știința Bacău, ora 15:30 (meciul se joacă la Bacău
Ultimele 2 partide ale sferturilor de finală ale Cupei României se vor disputa în 2018 după cum urmează:
CSM Târgoviște – CSM Lugoj, 17.01.2018
CSM București – ACS Agroland Timișoara, 17.01.2018
Urmărește-ne pe Facebook: