Volei feminin: Echipele românești nu au reușit nici un rezultat pozitiv în Cupele Europene
Data: 6 iulie 2017, 2:06 | Autor: Nănuț Mădălina
Miercuri, 11 ianuarie, 4 echipe de volei feminin românești au disputat meciuri în cadrul Cupelor Europene: Liga Campionilor, Cupa CEV și Cupa Challenge. Nici una dintre cele 4 formații românești: CS Volei Alba Blaj, CSM Târgoviște, CS Știința Bacău și CSM București nu au reușit să obțină un rezultat pozitiv.
Campioana României CS Volei Alba Blaj nu a reușit nici în cadrul partidei cu numărul 2 din cea mai importantă competiție europeană, Champions League, să obțină puncte și a capitulat pe teren propriu cu scorul de 1-3 în fața formației Dinamo Krasnodar.
Champions League
CS Volei Alba Blaj – Dinamo Krasnodar 1-3 (23-25,25-16,19-25,22-25)
Crea mai bună jucătoare de la Alba Blaj în cadrul partidei cu Dinamo Krasnodar a fost voleibalista Rodrigues De Almeida care a încheiat partida cu 22(7) puncte, ea impunându-se și la capitolul atac cu 20 de reușite. Deși au pierdut partida româncele au avut cel mai bun serviciu: Ninkovic Nadja – 2 ași, urmată de Rodrigues, Salaoru, Markevich și Onyjekwe, fiecare cu câte o reușită. Și la capitolul recepție echipa din România s-a clasat pe primele poziții din cadrul statisticilor CEV, Markevich Tatsiana încheind partida cu un coeficient de 47%, urmată îndeaproape de Rodrigues De Almeida cu 44%.
Darko ZAKOC, antrenor Volei Alba Blaj: „Personal am avut aşteptări mai mari de la acest meci, însă noi doar în setul doi şi în prima parte a setului întâi am jucat de la egal la egal cu Dinamo Krasnodar. Avem probleme după punctul 20, ceva nu e în regulă, sunt greşeli consecutive, greşeli elementare, la serviciu, la preluare şi e foarte greu astfel să joci cu echipe precum Dinamo Krasnodar sau, în general, cele din Liga Campionilor. Nu pot să zic nimic împotriva jucătoarelor mele, a existat dorinţă, au fost şi frumoase punctele făcute, dar nu a fost suficient pentru un rezultat mare.”
Pentru Volei Alba Blaj, înfrângerea cu Dinamo Krasnodar este cea de-a doua în această ediţie a Ligii Campionilor, după cea suferită în prima etapă, la acelaşi scor, pe terenul campioanei Rusiei, Dinamo Moscova. Următorul meci din Liga campionilor, grupa B, va avea loc tot la Sibiu, când campioana României va întâlni campioana Elveţiei, puternica Volero Zurich, miercuri, 25 ianuarie, de la ora 18.00.
În cea de a doua competiție ca importanță din Europa, Cupa CEV, formația CSM Târgoviște a pierdut meciul la capătul a 5 seturi după ce a condus cu 2-0 la seturi. Adversara româncelor formația ucrainiană, Khimik Yushny, a revenit spectaculos în joc și deși româncele au fost tot timpul aproape de oaspete nu au reușit să aducă bucuria pe fața spectatorilor prezenți în Sala Sporturilor din Târgoviște.
CEV Cup
CSM Târgoviște – Khimik Yuzhny 2-3 (25-22,25-11,22-25,24-26,14-16)
În ceea ce privește statisticile partidei CSM Târgoviște a dominat clar partida, cea mai bună jucătoare de la CSM reușind să înscrie 27(8) puncte, aceeași voleibalistă impunându-se și la capitolul atac cu 26 de reușite. Nici la capitolul intercepție jucătoarele din Târgoviște nu au stat rău, Trică Alexandra Romela încheind partida cu un coeficient de 47%, urmată de Cebic cu 44%. Sobo Alexandra s-a remarcat la blocaj reușind nu mai puțin de 7 intercepții la fileu.
Nici Cupa Challenge nu a fost cu noroc pentru echipele românești, atât CS Știința Bacău cât și câștigătoarea ediției trecute, CSM București, nu au reuși să se impună în partidele disputate miercuri 11 ianuarie.
Challenge Cup:
Bursa BBSK – CS Știința Bacău 3-1 (25-15,25-17,18-25,25-23)
CSM București – Olympiacos Piraeus 0-3 (23-25,20-25,20-25)