Volei feminin: Agroland Timișoara, aproape să producă surpriza etapei | Rezultate si clasament Divizia A1, Faza a II-a
Data: 24 martie 2018, 21:40 | Autor: Nănuț Mădălina
Sâmbătă – 24 martie s-au disputat toate cele 3 partide ale etapei a 5-a, ultima a turului, din Faza a II-a Diviziei A1 la volei feminin, etapă încheiată cu 2 victorii în minimum de seturi și un meci jucat până în decisiv.
Dacă Știința Bacău și CSM Volei Alba Blaj au reușit să se impună în minimum de seturi, cu greutate în unele acte în care s-a jucat până în prelungiri, nu același lucru putem spune și despre al treilea meci al etapei în care lupta a fost una foarte acerbă și oricare dintre cele două echipe putea să își treacă în cont victoria.
Partida dintre Agroland Timișoara și CSM București, căci despre ea este vorba, s-a jucat în 116 minute și s-a încheiat la capătul a 5 seturi. Fiecare echipa a jucat pentru a obține cât mai multe puncte și a avut căderi în joc, dar și reveniri. Experiența echipei lider și-a spus cuvântul în ultimul set, ”tigroaicele” reușind să revină în joc, după ce au pierdut setul 4 la un inexplicabil scor de 13-25. Cele mai multe puncte pentru Agroland au for marcate de Pîrv- 16, urmată de Bacșiș și Lakovic cu câte 15 puncte fiecare. În tabăra CSM-ului cele mai multe puncte au fot reușite de Baciu – 17, Brakocevic – 14 și Medic – 12.
În etapa a 5-a din Faza a II-a a Diviziei A1 la volei feminin s-au înregistrat următoarele rezultate:
CS Știința Bacău – CSM Lugoj 3-0(26-24,25-17,25-7)
CSM Târgoviște – CSM Volei Alba Blaj 0-3(24-26,25-27,19-25)
ACS Agroland Timișoara – CSM București 2-3(23-25,25-22,12-25,25-13,9-15)
Clasamentul în Divizia A1 se prezintă astfel:
1 CSM București – 64 puncte (un meci în plus)
2 CSM Volei Alba Blaj – 59 puncte
3 CSM Târgoviște – 46 puncte
4 CS Știința Bacău – 44 puncte
5 ACS Agroland Timișoara – 42 puncte
6 CSM Lugoj – 20 puncte (un meci în plus)
Urmărește-ne pe Facebook:
Urmărește-ne pe Facebook: