Simona Halep – Kiki Bertens în finală la Madrid Open

Data: 10 mai 2019, 22:14 | Autor: Nănuț Mădălina

Simona Halep, locul 3 WTA, va juca finala turneului Madrid Open, turneu WTA Premier Mandatory, în compania jucătoarei olandeze Kiki Bertens, locul 7 WTA.

Partida dintre Simona Halep și Kiki Bertens va avea loc sâmbătă, 11 mai, nu mai devreme de ora 19.30, şi va fi transmisă de Digisport.

Adversara sportivei noastre s-a calificat în finală după ce în semifinală a învins-o pe Sloane Stephens, cap de serie numărul 8, cu scorul de 6-2, 7-5, după o oră şi 29 de minute.

Simona Halep, locul 3 WTA, s-a calificat a patra oară în finala turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid, după ce a întrecut-o, în penultimul act, cu scorul de 6-2, 6-7 (2), 6-0, pe elveţianca Belinda Bencic, locul 18 WTA.

Kiki Bertens şi Simona Halep s-au mai întâlnit de cinci ori până acum, iar românca s-a impus de trei ori. Ultima oară, cele două au disputat finala de Cincinnati în 2018, când Bertens s-a impus, scor 2-6, 7-6(6), 6-2.

Calificarea în finală este recompensată la Madrid cu un premiu de 608.700 de euro şi cu 650 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 1.202.520 de euro şi 1.000 de puncte WTA.

Simona Halep a câştigat în 2017 şi 2016 turneul organizat de Ion Ţiriac, iar anul trecut a ajuns în sferturi. În 2014, Halep a jucat finala Madrid Open, pierdută în faţa rusoaicei Maria Şarapova.

Urmărește-ne pe Facebook:

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!