S-a dat startul unui nou sezon Red Bull Cliff Diving. Cătălin Preda, pe podium la Boston

Data: 6 iunie 2022, 21:57 | Autor: Nănuț Mădălina

Una dintre cele mai așteptate competiții de sărituri în apă de la mare înălțime, Red Bull Cliff Diving, a debutat în acest weekend cu etapa din Boston.

România a fost reprezentată la această primă etapă de Cătălin Preda și Constantin Popovici, doi cunoscuți ai acestei competiții, iar Cătălin a și urcat pe podium.

Sportivul român, legitimat la CSA Steaua București, a încheiat etapa de la Boston pe poziția a treia, fiind întrecut de Aidan Heslop și Gary Hunt.

Constantin Popovici şi Cătălin Preda au statut de sportivi permanenţi şi vor lua startul la toate etapele din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving. România este singura ţară reprezentată de doi sportivi în competiţie.

Constantin Popovici şi Cătălin Preda au terminat sezonul 2021 din Seria Mondială Cliff Diving pe locurile doi, respectiv trei, în clasamentul general şi acest lucru le-a garantat prezenţa permanentă în cea mai spectaculoasă competiţie de high diving din lume.

Competiţia în care se sare de pe platforma amplasată la 27 de metri, la masculin, şi 21 de metri, la feminin, are programate 8 etape în acest sezon, şapte dintre acestea fiind deja confirmate, iar etapa finală, o surpriză a organizatorilor, urmând să fie anunţată ulterior.

Oraşele Boston (4 iunie), în Statele Unite ale Americii, şi Sisikon (11 septembrie), în Elveţia, revin în calendar după o pauză de câţiva ani, iar Copenhaga (16 iulie), Oslo (13 august), Mostar (27 august) şi Polignano a Mare (25 septembrie) şi-au păstrat locul şi în acest sezon. Principala nouate din calendar, în afara locaţiei surpriză pentru finalul de sezon, este includerea în premieră a unei etape la Paris (18 iunie), în Franţa.

La întrecerea feminină, podimul a fost alcătuit din:
🥇 Molly Carlson
🥈 Rhiannan Iffland
🥉 Meili Carpenter

URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵


Sursă: Red Bull Cliff Diving

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!