UPDATE: Reprezentativa feminină a ratat calificarea în semifinalele Campionatului Mondial Școlar de handbal

Data: 24 februarie 2018, 22:04 | Autor: Kadi Bulgakov

UPDATE 26 feb. 2018 // A fost o zi complicată pentru reprezentativele țării noastre la Doha. Fetele au cedat în fața puternicei echipe a Ungarie într-un meci mai echilibrat decât o arată scorul, 20-24, iar băieții au pierdut partida de clasament (locurile 9-22) cu Grecia, scor 17-25.

Rezulate:
România – Grecia 17-25
România – Ungaria 20-24

Iată programul semifinalelor:
11.30 Austria – Israel (băieți)
15.00 Polonia – Germania (băieți)
09.45 Germania – Brazilia (fete)
13.15 Ungaria – Danemarca (fete)

campionatul mondial scolar - ziua 5


UPDATE 25 feb. 2018 // Fetele au făcut un meci excelent contra Bulgariei, trecând de țara vecină cu 32-22. Handbalistele de la Colegiul Naţional Energetic Rm. Vâlcea vor întâlni în faza următoare Ungaria, iar dacă vor ieși învingătoare, vor avansa în competiție și vor lupta pentru o clasare în primele patru echipe.

Tinerele handbaliste care reprezintă România la CMȘ au purtat cu mândrie în această seară IA românească la evenimentul dedicat tradițiilor culturale ale țărilor participante la competiție.

Colegiul energetic rm valcea - isf wsc handball - campioantul mondial scolar

Mâine, România va înfrunta Ungaria, de la ora 14:15.

Băieții nu au mers la fel de  bine, aceștia au pierdut pentru a treia oară la CMȘ și au ratat calificarea în faza următoare.

Rezultate:
România – Israel 18-33
România – Bulgaria (feminin) 32-22

campionatul mondial scolar - ziua 4


UPDATE 24 feb. 2018 // Ziua a început foarte bine cu victoria fetelor în fața Turciei, scor 35-18, dar băieții nu au putut face față naționalei Germaniei, care s-a impus cu un categoric 38-18.

Rezultate: 
România – Germania 38-18
România – Turcia (feminin) 35-18

Mâine, 25 feb. 2018, naționalele noastre vor disputa ultimele meciuri din grupe. Echipa feminină (Colegiul Naţional Energetic Rm. Vâlcea) va întâlni Bulgaria, în timp ce echipa masculină (Liceul cu Program Sportiv Bacău) va înfrunta Israel.

campionatul mondial scolar - ziua 3


UPDATE 23 feb. 2018 // Reprezentativele Românie au obținut victorii categorice, astăzi, la Campionatul Mondial Școlar de handbal. Băieții au zdrobit Georgia, în timp ce fetele au trecut la pas de Israel.

Rezultate:
România – Georgia (masculin) 30-15
România – Israel (feminin) 28-15

Mâine, 24 feb. 2018,  cu începere de la ora 17.00 (ora României) băieții vor întâlni Germania în sala 1 din Al Attiyah Sport Center. Meciul va fi transmis LIVE pe pagina de facebook a IHF.

Fetele se vor duela Turcia în Aspire Dome Center, de la ora 08:00.

campioantul mondial scolar - handbal


În perioada 22-28 februarie, la Doha (Qatar), se desfăşoară Campionatul Mondial Şcolar, la care România este reprezentată de Liceul cu Program Sportiv Bacău (masculin), repectiv Colegiul Naţional Energetic Rm. Vâlcea (feminin).

Liceul cu Program Sportiv Bacău (masculin) a fost repartizat în Grupa D și va disputa meciurile din faza grupelor după următorul program:

• 22 feb. 2018 // Cehia – România 27-19
• 23 feb. 2018 // România – Georgia 30-15
• 24 feb. 2018 // România – Germania 18-38
• 25 feb. 2018 // România – Israel 18-33

Colegiul Naţional Energetic Rm. Vâlcea (feminin) a fost repartizat în Grupa A și va disputa meciurile după următorul program:

• 22 feb. 2018 // Germania – România 18-14
• 23 feb. 2018 // România – Israel 28-15
• 24 feb. 2018 // România – Turcia 35-18
• 25 feb. 2018 // România – Bulgaria 32-22

CITEȘTE ȘI:
• Debut cu stângul pentru România la Campionatul Mondial Școlar de handbal

Urmărește-ne pe Faceboo-k:

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!