Oficialii voleiului european și-au dat acordul: România va organiza o grupă a CE 2021!

Data: 19 ianuarie 2018, 11:18 | Autor: Kadi Bulgakov

La un an după ce va organiza patru meciuri ale Campionatului European de Fotbal, România va fi gazda unei alte competiții majore. După jumătate de secol, România va organiza din nou Campionatul European de volei. Cei mai importanți oameni din voleiul european au venit la București pentru a discuta despre turneul final feminin din 2021.

Președintele Aleksandar Boricic (Serbia) și vicepreședintele Renato Arena (Italia) au avut întrevederi cu Marius Dunca (Ministrul Tineretului și Sportului), cu Mihai Covaliu (președintele COSR) și cu conducătorii Federației Române de Volei. Oficialii europeni au plecat mulțumiți de răspunsurile primite în România. Ei mai așteaptă acum doar ca Guvernul României să trimită o scrisoare de garanție către forul european.

„O spun foarte răspicat. MTS sprijină organizarea unui eveniment internațional de asemenea amploare. De când am venit ca ministru, am încurajat aceste inițiative. Sportul este cel mai bun ambasador pe care îl avem și este o șansă uriașă să ne promovăm ca țară. În 2017, am avut 110 competiții internaționale în România, iar feedback-ul este unul pozitiv. Avem trei ani în față să ne pregătim pentru acest Campionat European și cu siguranță vom face o figură frumoasă”, a subliniat Marius Dunca, Ministrul Tineretului și Sportului.

Șeful voleiului european, impresionat de Muzeul Olimpic

Serbia, Croația și Bulgaria vor fi celelalte țări organizatoare. Grupa din România se va desfășura la Cluj-Napoca. Ar fi a treia competiție majoră în capitala Transilvaniei după CE gimnastică și CE Baschet. În 1963, România organiza Europenele la București și obținea aurul la băieți și bronzul la feminin.

„Cunosc bine istoria voleiului din România, sunteți una dintre cele mai importante țări din cele 56 afiliate la Confederația Europeană de Volei. Ne dorim prin acest Campionat European să readucem România în topul țărilor care organizează competiții internaționale importante. Vom sprijini totodată federația română în câteva proiecte pentru dezvoltarea voleiului în școli. E nevoie de pași mici pentru a reveni în elită, dar progresele echipelor de club din România și a naționalelor de cadeți, juniori și tineret sunt evidente”, a declarat Aleksandar Boricic, președintele CEV.

Președintele CEV este un colecționar împătimit de timbre, insigne și alte obiecte cu tematică sportivă. Vizita la muzeul olimpic l-a încântat așadar pe Aleksandar Boricic. Mai ales că a avut ghid un campion olimpic. Mihai Covaliu i-a arătat sabia cu care a ieșit campion olimpic în 2000 la Sydney.

O medalie, un vis realizabil

În 2021, România va putea miza pe una dintre cele mai bune generații ale sale din ultimele decenii. Naționala de cadete sub 17 ani tocmai s-a calificat la Campionatul European. Vedetele echipei sunt două puștoaice minune de 14 ani: Alexia Căruțașu, fata fostului pivot al naționalei de baschet, Virgil Căruțașu, și Francesca Alupei, fata dublei campioane olimpice la canotaj, Angela Alupei.

„Avem jucătoare tinere talentate care vin urmă și ne pot ajuta în 2021. În plus, există și jucătoare deja consacrate la senioare care vor prinde acest turneu final. Ținând cont și de faptul că vom juca acasă, șansele de a trece de grupe sunt majore. Nu putem avea ca obiectiv o medalie, să fim realiști, dar putem fi optimiști că ne vom bate pentru locurile de top”, a concluzionat președintele FR Volei, Gheorghe Vișan.

Urmărește-ne pe Facebook:

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!