Handbal feminin: SCM Craiova, obligată să câștige cu Vâlcea pentru a se menține pe podium | Cisnădie a câștigat și confruntarea cu Zalăul

Data: 7 februarie 2018, 19:52 | Autor: Nănuț Mădălina

Joi – 8 februarie, cu începere de la ora 17:30, se va disputa ultima partidă a etapei a 15-a din Liga Florilor, meci ce va aduce față în față pe SCM Craiova și HCM RM Vâlcea.

Derby-ul Olteniei din retur, meci cu miză extrem de mare, se va disputa în Sala Polivalentă din Craiova și va fi transmis în direct de TVR HD.

După 2 partide foarte bune ale echipei craiovene în Cupa EHF, cu formațiile Kuban din Rusia și Brest din Franța, handbalistele de la SCM Craiova se văd nevoite să se impună în meciul de pe teren propriu cu Vâlcea, atât pentru a se menține pe podium, cât și pentru a avansa pe locul secund al clasamentului, după ce formația CS Măgura Cisnădie s-a impus si cu Zalău și a urcat provizoriu pe treapta a treia a clasamentului.

De cealaltă parte – HCM RM Vâlcea vine după o perioadă cu 6 victorii consecutive, iar un rezultat pozitiv la Craiova le-ar ajuta pe handbalistele antrenate de Aurelian Roșca să se instaleze confortabil pe poziția a 2-a a clasamentului.

Sunt sigur că fanii vor fi din nou alături de noi și ne vor purta spre un nou succes.”

Înaintea meciului din Polivalenta din Craiova, antrenorul formației alb-albastre, Dumitru Berbece, se arată încrezător în forța handbalistelor pe care le antrenează. ”Va fi un meci normal de campionat între echipele de pe locurile 2 și 3. Este un meci de șase puncte, iar dacă vom câștiga vom urca pe locul 2. Starea fetelor este bună după victoria cu Brest, însă continuăm să avem probleme medicale mai vechi. Dacă ne gândim la numărul de meciuri jucate în acest an, putem să spunem că Vâlcea este mai odihnită, dar noi avem experiența partidelor internaționale. Sunt convins că vom avea atitudinea, forța să câștigăm acest joc. Sunt sigur că fanii vor fi din nou alături de noi și ne vor purta spre un nou succes.”

În penultimul meci al etapei a 15-a, CS Măgura Cisnădie s-a impus pe teren propriu în fața formației HC Zalău, la scorul de 25-22(16-13). Cu cele 31 de puncte acumulate, Măgura Cisnăsdie urcă provizoriu pe ultima treaptă a podiumului

CS Măgura Cisnădie: Apetrei – 9 goluri, Gatzel – 4 goluri, Moldovan – 3 goluri, Costa – 3 goluri, Șerban -2 goluri, Araujo – 2 goluri, Fachinello – 2 goluri,
HC Zalău: Rob – 5 goluri, Dragut – 5 goluri, Constantinescu – 4 goluri, Trif – 2 goluri, Bardac-Panici – 2 goluri, Abed Kader – 2 goluri, Irimia – 1 gol, Ciolan – 1 gol.

Urmărește-ne pe Facebook:

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!