Handbal feminin: SCM Craiova a inceput pregatirea pentru noul sezon
Data: 12 iulie 2018, 12:11 | Autor: Nănuț Mădălina
Echipa de handbal feminin SCM Craiova s-a reunit miercuri 11 iulie in Banie pentru a incepe pregatirea pentru noul sezon competitional 2018-2019, sezon in care va activa pe 3 fronturi: Liga Florilor, Cupa Romaniei si Cupele Europene.
Handbalistele alb-albastre au inceput ziua cu prezentarea la vizita medicala la Policlinica pentru Sportivi din Craiova, iar seara a fost destinata primului antrenament din acesta stagiu de pregatire, acesta disputandu-se pe stadionul „Aripile”.
Pana la inceperea competitiilor oficiale, sportivele antrenate de Bogdan Burcea, Costin Dumitrescu si Grigore Albici vor efectua un prin stagiu de pregatire pe plan local pana la data de 15 iulie, urmat de un cantonament in Grecia in perioada 16-24 iulie, urmand ca in intervalul 25-31 iulie pregatirea sa se efectueze tot pe plan local.
Castigatoarea Cupei EHF va participa la turnee de pregatire, numai in tara, iar in zilele de 11-12 august formatia olteana va organiza o noua editie a Cupei Craiova.
Echipa craioveană pornește la drum într-o nouă formulă, alături de Cristina Zamfir, Flori Stanciu, Andreea Rădoi, Ana Maria Țicu, , Zeljka Nikolic, Carmen Șelaru, Jelena Trifunovic, Patricia Vizitiu, Alexandra Colac și Lorena Stoican, se vor afla în acest sezon portarul Ekaterina Dzhukeva (Bulgaria), Timea Tătar (pivot), Elena Djorgjevska (Macedonia, inter dreapta), Ana Maria Tănăsie (extremă stângă), croata Andrea Seric (pivot), Bianca Curmenț (portar), Lamprini Tsakalou (Grecia, centru).
Au lipsit de la primul antrenament Lamprini Tsakalou și Andrea Seric care sunt așteptate să se alăture echipei în cursul acestei săptămâni.
„Revenim cu aceleași gânduri cu care am plecat și în vacanță. Acela de a performa. Ne-am făcut datoria sezonul trecut, considerăm că este momentul să facem și un pas spre înainte, iar acesta ar fi, desigur, o calificare în grupele Champions League.
În această dimineață am trecut de vizita medicală, iar în această seară efectuăm primul antrenament. După vizita medicală, la primele rezultate pe care le-am văzut, fetele se prezintă bine, sper să fie sănătoase, dornice de muncă și de performanță.
Competiția în acest sezon, ca și anul trecut de altfel, va fi una acerbă, atât pentru primele locurile ale clasamentului cât și pentru a doua jumătate.
Și noi avem 6-7 jucătoare noi, însă ne bucurăm că am păstrat o bună parte din lotul de anul trecut.
Ca obiectiv intermediar, sperăm ca în septembrie să reușim o calificare în grupele Champions League și un parcurs cât mai bun în Liga Florilor.
Sper ca fiecare fată să dorească să se autodepășească și să reușim performanțele din sezonul trecut”. a declarat Bogdan Burcea
Urmărește-ne pe Facebook: