Handbal feminin: S-au încheiat meciurile din etapa a 20-a a Ligii Florilor | Rezultate și clasament

Data: 28 martie 2019, 22:01 | Autor: Nănuț Mădălina

Joi 28 martie 2019 s-au disputat partidele din etapa a 20-a a Ligii Florilor la handbal feminin, iar surprizele nu au încetat să apară.

CSM Slatina s-a impus pe teren propriu în fața formației CS Minaur Baia Mare cu scorul de 25-24 și a urcat până pe locul 9 în clasamentul competiției (23 puncte).

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a câștigat la o diferență  de 2 goluri confruntarea cu SCM Craiova, 26-24. Cu cele 3 puncte acumulate, echipa din Bistrița a urcat pe poziția a 4-a în clasamentul Ligii Florilor.

Liderul competiției, SCM Rm Vâlcea, s-a impus la limită pe teren propriu în meciul cu HC Dunărea Brăila. Partida s-a încheiat la scorul de 26-25. Glibko de la Vâlcea a încheiat partida cu 6 goluri, același număr  de goluri fiind marcat și de Preda de la Brăila.

ASC Corona 2010 Brașov a reușit o nouă victorie în Liga Florilor și se menține pe poziția a treia a Ligii Florilor. Sportivele de la poalele Tâmpei au trecut de SCM Gloria Buzău cu scorul de 23-18.

HC Zalău s-a impus cu greu în partida disputată la Cluj. Scorul partidei a fost 33-34, după ce la pauză echipa CSU Cluj-Napoca conducea cu 18-16.

În ultima partidă a etapei, campioana en titre, CSM București, a obținut o victorie clară în deplasarea de la Măgura Cisnădie. Omoregie a fost cea mai bună marcatoare în tabăra ”tigroaicelor”, 7 goluri, urmată de Radicevic cu 6 goluri. De la Măgura Cisnădie, Moldovan a reușit 5 goluri.

Rezultate etapa a 20-a in Liga Florilor la handbal feminin:
CSM Galati – a sta
SCM RM Valcea – HC Dunarea Braila 26-25(16-11)
CS Gloria 2018 Bistrita-Nasaud – SCM Craiova 26-24(13-11)
ASC Corona 2010 Brasov – SCM Gloria Buzau 23-18(11-9)
CSM Slatina – CS Minaur Baia Mare 25-24(12-11)
CSU Cluj-Napoca – HC Zalau 33-34(18-16)
CS Magura Cisnadie – CSM Bucuresti 19-26(9-13)

Clasamentul in Liga Florilor se prezinta astfel:
1 SCM Rm Valcea – 54 puncte ( 19 meciuri)
2 CSM Bucuresti – 51 puncte ( 18 meciuri)
3 ASC Corona 2010 Brasov – 34 puncte ( 19 meciuri)
4 CS Gloria  Bistrița-Năsăud – 30 puncte (18 meciuri_
5 CS Magura Cisnadie – 29 puncte ( 19 meciuri)
6 SCM Craiova – 27 puncte ( 18 meciuri)
7 HC Zalău – 26 puncte (18 puncte)
8 CS Minaur Baia Mare – 25 puncte ( 18 meciuri)
9 CSM Slatina – 23 puncte (19 puncte)
10 SCM Gloria Buzau – 20 puncte ( 18 meciuri)
11 HC Dunarea Braila – 20 puncte ( 19 meciuri)
12 CSU Cluj-Napoca – 9 puncte ( 19 meciuri)
13 CSM Galati – 5 puncte ( 18 meciuri)

Urmărește-ne pe Facebook:

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!