Handbal feminin: Rapid se impune în fața CSMB-ului II și termină anul cu maximum de puncte

Data: 5 iulie 2017, 19:51 | Autor: Kadi Bulgakov

Astăzi, 22/11/2016, s-a disputat ultimul meci al anului din cadrul Ligii naționale de handbal feminin, Divizia A, Seria A, meci ce le-a avut ca protagoniste pe CS Rapid Usl Metrou București și CSM București II, încheiat cu victoria categorică a giuleștencelor, scor 31-18 (15-6).

Rapidistele au fost cele care am marcat primele în meci prin Bazon Georgiana. CSM București a reușit să țină aproape de giuleștence doar până în minutul 11 când tabela indica 3-3, din minutul 12 până în minutul 22 a urmat o serie spectaculoasă a fetelor antrenate de Vasile Mărgulescu, care au marcat nu mai puțin de 8 goluri și au primit doar 1. CSMB II a reușit să mai înscrie două goluri pe finalul reprizei astfel că rezultatul înregistrat la capătul primei părți a fost 15-6.

Repriza a doua a început mult mai bine pentru fetele de la CSM București II care păreau hotărâte să remonteze handicapul de pe tabelă, controlând primele 10 minute ale reprizei secunde și reușind 5 goluri consecutive. Un time-out bine venit din partea antrenorului giuleștencelor le-a readus pe acestea în joc. Finalul de meci le-a aparținut tot fetelor de la CS Rapid Usl Metrou Bucuresti, care au marcat din minutul 53 până în minutul 60, șapte goluri, fără să primească vreo unul, îngenunchind astfel una dintre candidatele, de anul acesta, la promovare.

Cele mai bune marcatoare de la CS Rapid Usl Metrou Bucuresti au fost: Cristina Niculae cu 8 reușite din nouă încercări și Alexandra Trifan cu 7 reușite. Au mai înscris: Dana Leahu (5 goluri), Mihaela Doica și Andreea Cruceanu (3 goluri), Andreea Traila și Georgiana Bazon (2 goluri) și Ana Maria Chirigiu (1 gol).

Cea mai bună marcatoare de la CSMB II a fost jucătoarea cu numărul 11, Gabriela Focaru, care a marcat jumătate din golurile echipei vizitatoare, 9 reușite. Au mai marcat pentru CSM București II: Elena Verae (4 goluri din 4 încercări), Andra Roventa (2 goluri), Andreea Pîrvu, Elena Lema și Andreea Panaite (câte 1 gol).

Meciurile din cadrul Ligii naționale de handbal feminin, Divizia A, Seria A, se vor relua în data de 8/01/2016, cu partida dintre SCM Pitesti și CS Dinamo Bucuresti.

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!