Premiera in sportul romanesc: Gheorghe Petrut Jinga, medalie de bronz la Campionatele Mondialele de schi-alpinism în proba vertical – cadeti

Data: 14 martie 2019, 11:31 | Autor: Nănuț Mădălina

Sportivul roman Gheorghe Petrut Jinga (16 ani), legimat la sectia de schi alpinism din cadrul CS Dinamo – Centrul Sportiv Brașov, a marcat o premiera pentru sportul romanesc si a asigurat prezenta Romaniei la Jocurile Olimpice de iarnă pentru tineret – Lausanne 2020.

Gheorghe Petrut Jinga a cucerit miercuri medalia de bronz la Campionatele Mondiale de schi-alpinism, în proba de vertical – cadeți.

Gheorghe Petrut Jinga și antrenorul său, Rareș Manea, scriu istoria acestui sport spectaculos, care îmbină elemente din schi cu cele de cățărare. Anul trecut, Jinga a cucerit medalia de argint la Campionatele Europene, în aceeași probă (vertical cadeți), pentru ca anul acesta să urce pe podium și la Mondiale. Ambele rezultate sunt puncte de reper pentru schi-alpinismul românesc, nefiind atinse până acum.

Campionatul mondial se desfășoară în orașul elvețian Villars-Sur-Ollon. În proba de vertical cadeți au fost înscriși 49 de concurenți, Jinga fiind depășit de doi elevețieni, Robin Bussard și Thomas Bussard. În total, 31 de țări au sportivi înscriși în competiție.

Cu o zi înainte, pe 12 martie, Gheorghe Petrut Jinga ocupase locul 4 la individual.

La schi alpinism sunt cinci probe: sprint, individual, vertical, echipe și ștafetă.

Proba de vertical este o cursă numai în urcare pe o distanță de aproape 5 kilometri. Proba individuală are 12,5 km se desfășoară pe o diferență de nivel pozitivă și negativă (urcări și coborâri).

Urmarește-ne pe Facebook:

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!