Federația Română de Atletism a demarat proiectul Activităţi pentru dezvoltarea disciplinei/ramurii sportive: selecție, pregătire, organizare/ participare competiții pentru copii sub 8 ani”

Data: 28 noiembrie 2018, 23:30 | Autor: Nănuț Mădălina

Federaţia Română de Atletism a demarat, cu ajutorul şi sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului, un program pentru susţinerea activităţii de performanţă a copiilor.

În cadrul proiectului denumit „Activităţi pentru dezvoltarea disciplinei/ramurii sportive: selecție, pregătire, organizare/ participare competiții pentru copii sub 8 ani”, Asociaţiile Judeţene de Atletism au putut depune proiecte pentru stimularea activităţii la nivelul copiilor mici.

Pentru prima etapă, din luna noiembrie 2018, au depus proiecte 8 Asociaţii Judeţene respectiv AJA Arad, AJA Suceava, AMA București, AJA Giurgiu, AJA Sălaj, AJA Botoșani, AJA Neamţ, AJA Iași şi 4 cluburi sportive: Proatletic București, CN „Nicu Gane” Fălticeni, LPS Constanţa şi LPS Vaslui. Fiecare dintre aceste entităţi sportive a beneficiat de suma de 3000 de lei pentru organizarea de competiţii.

Primele două competiţii au fost deja organizate de către Asociația Județeană de Atletism Arad şi de către LPS Constanţa. La Arad, în data de 16.11 s-a desfăşurat competiţia „Concurs de Atletism promovare şi selecție Romania 100” unde au participat aproximativ 150 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani, probele la care au concurat copii fiind: 50 metri, 300 metri şi aruncarea mingii de oină.

La Constanţa, LPS Constanţa a organizat în acest week-end, la liceul cu program sportiv „Nicolae Rotaru” evenimentul “Proiect sportiv, alergăm, sărim, aruncăm” unde au participat 67 copii cu vârste cuprinse între 5 şi 8 ani. Activitatea s-a desfășurat în cadrul a 12 ateliere de lucru, unde sub îndrumarea profesorilor şi a studenților cu specializarea atletism de la Facultatea de educație fizică şi sport din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, copii au învăţat şi exersat diferite tipuri de alergări, sărituri şi aruncări care constituie ABC-ul atletismului.

Atractivitatea programului şi posibilităţile de educaţie şi selecţie deschise de acesta, au făcut ca alte 13 Asociaţii Judeţene să se înscrie la acest proiect pentru anul 2019: AJA Braşov, AJA Cluj, AJA Prahova, AJA Bacău, AJA Gorj, AJA Alba, AJA Maramureș, AJA Teleorman, AJA Brăila, AJA Timiș, AJA Hunedoara, AJA Caras Severin, AJA Galați.
Federaţia Română de Atletism speră ca aceste competiţii să trezească dragostea pentru atletism în inimile cât mai multor copii şi să contribuie la atragerea lor către lumea fascinantă a atletismului de performanţă.

Urmărește-ne pe Facebook:

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!