[COMUNICAT] Handbal masculin: Jakov Vrankovic pleacă de la Dinamo

Data: 19 iulie 2017, 17:09 | Autor: Kadi Bulgakov

Echipa masculină de handbal Dinamo s-a despărțit de unul dintre jucătorii exponențiali în ultimii trei ani. Croatul Jakov Vrankovic, golgeterul echipei, a decis să-și continue cariera la altă echipă. După o lună de negocieri, în care s-a încercat ajungerea la un numitor comun pentru prelungirea contractului, Vranko a ales în cele din urmă oferta echipei Tatabanya (Ungaria).

Ovidiu Semen, managerul echipei de handbal Dinamo: ”Clubul Sportiv Dinamo dorește să-i mulțumească lui Jakov Vrankovic pentru tot ce a realizat în tricoul alb-roșu. A jucat de fiecare dată cu inima, a fost un războinic adevărat, iar toate trofeele cucerite în ultimii ani poartă din plin amprenta lui. Când a venit la Dinamo avea numai 21 de ani. Era tânăr, dornic de a face performanță. Putem spune că la noi s-a maturizat pe deplin. Îi dorim succes la noua sa echipă și oriunde se va duce mai departe și îl asigurăm că o parte din inima noastră va fi mereu cu el. Cine știe, poate că peste ceva timp drumurile noastre se vor regăsi”.

Campioana României s-a mai despărțit de câțiva jucători. Tuturor le mulțumim pentru sezonul memorabil 2016-2017, în care Dinamo a cucerit toate cele trei trofee interne: titlul național, Cupa României și Supercupa. Cu unii dintre ei ne vom întâlni în Liga Națională, dar din postura de adversari. Mulțumim, așadar, Alin Șania, Flavius Cîmpan, Pierre Ragot, Cosmin Capotă, Cosmin Pop.

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!