Ciclism: România se întoarce cu 3 medalii de la Campionatul Balcanic de MTB 2017
Data: 17 iulie 2017, 21:29 | Autor: Kadi Bulgakov
Echipa națională a României de mountain bike XCO s-a aflat în Grecia weekend-ul trecut pentru a concura la Campionatul Balcanic de MTB 2017.
Desfășurată în cadrul cursei UCI C2 de la Lepanto, întrecerea s-a soldat cu trei medalii pentru România, două fiind de aur, prin cadeții Eszter Bereczki și Patrick Pescaru, în timp ce juniorul Raul Sînza a obținut bronzul.
Delegația României s-a prezentat în Grecia cu doi cadeți, Dragoș Malița și Patrick Pescaru, patru juniori, Raul Sinza, Alexandru Zeleznik, Vlad Păcurar și Roberto Burța, o junioare, Eszter Bereczki, doi rideri U23, Attila Malnasi și Ede Molnar și doi sportivi Elite, la masculin Valentin Roșoagă și la feminin Suzanne Hilbert.
„Pentru mine campionatul balcanic de cross country olimpic a fost o experiență nouă, frumoasă și interesantă, cu o organizare exemplară. Traseul a fost unul destul de tehnic și pe gustul meu. În timpul competiției m-am simțit foarte bine și deja de la start după prima urcare m-am poziționat printre primii. Așa am ținut ritmul două ture, iar din a treia tură am atacat pe o urcare abruptă, după care am reușit să mă desprind de al doilea rider. Am luat avans și am menținut distanța dintre noi pana la final. Am câștigat titlul de Campion Balcanic la cadeți și sunt foarte fericit de rezultatul obținut! Este un pas important în cariera mea de sportiv! Doresc să-i mulțumesc clubului de care aparțin, Măgura Cisnădie, pentru susținerea acordată, iar Federației Române de Ciclism pentru selecționarea mea în lotul național”, a spus Patrick Pescaru după revenirea în țară.
Echipa națională a fost coordonată de Elisei Miron și Mihai Traian Ion.