Polo: Campioana Romaniei si-a aflat adversarii din grupele Ligii Campionilor
Data: 15 august 2024, 16:16 | Autor: Nănuț Mădălina
Echipa de polo masculin CSA Steaua Bucuresti, campioana Romaniei in sezonul 2023 – 2024, si-a aflat adversarii din faza grupelor în Liga Campionilor, cea mai importantă competiție europeană intercluburi.
Ros-albastrii se vor duela in apa cu VK Novi Beograd, campioana Serbiei si ocupanta locului 4 in editia trecuta a Champions League, cu Hannover 1898, campioana Germaniei, și câștigătoarea grupei C, de calificare, grupă care va avea loc la Oradea și la care vor participa, AN Brescia (Italia), Spandau 04 Berlin (Germania), CSM Oradea (România), Enka Istanbul (Turcia), PAOK Saloniki (Grecia).
Pe langa CSM Oradea care evolueaza in preliminariile Ligii Campionilor la Polo in Grupa C, se afla si CS Dinamo Bucuresti, vicecampioana urmand sa se dueleze in Grupa A alaturi de: VK JUG AO (Croația), CN Barcelona (Spania), PVK Jadran Herceg Novi (Muntenegru), VK Banja Luka (Bosnia și Herțegovina) pentru un loc in grupele competitiei.
Anul acesta sunt 30 de echipe înscrise în Champions League, dintre care 12 participă direct în grupele sezonului regulat, celelalte 18, urmând să joace în calificări pentru numai 4 locuri.
Sursa: Steaua Bucuresti