Bianca Andreescu a învins-o din nou pe Kerber, în turul trei la Miami | VIDEO REZUMAT

Data: 24 martie 2019, 7:47 | Autor: Kadi Bulgakov

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 24 WTA, a eliminat-o pe germana Angelique Kerber, numărul 4 mondial şi cap de serie 8, în turul trei al turneului Miami Open.

Andreescu s-a impus cu scorul de 6-4, 4-6, 6-1, în două ore şi zece minute. În setul doi, Bianca Andreescu a condus cu 4-1, însă sportiva germană a revenit şi a dus meciul în decisiv, impunându-se cu 6-4. Apoi, setul trei a fost câştigat lejer de Andreescu.

Meciul a început după ora locală 23.00 şi s-a terminat după 01.30.

“Nu a fost uşor. Cred că am fost cu un pas înaintefaţă de Kerber astăzi. Ştiu că am avut 4-1 în setul doi, am încercat să uit de asta şi mi-am încercat şansa în al treilea. Eram foarte obosită. Am încercat să îmi păstrez energia cât se poate, dar am lăsat totul acolo astăzi. Am simţit că ea nu juca la cel mai bun nivel posibil al său şi am profitat de asta”, a declarat Andreescu, potrivit WTA.

Săptămâna trecută, cu şase zile înaintea duelului de la Miami, sportiva de origine română a învins-o pe Kerber în finala turneului de la Indian Wells.

În faza următoare, Bianca Andreescu o va întâlni pe estona Anett Kontaveit, numărul 19 mondial.

CITEȘTE ȘI:
LIVE BLOG – Simona Halep la Miami Open. Adversare, rezultate, reacții

Urmărește-ne pe Facebook:

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!