Naționala feminină de junioare a României a reușit o victorie mare duminică seară, contra Franței, în ultimul meci al grupei preliminare a Campionatului European sub 19 ani. Cu 2 victorii și 1 înfrângere, tricolorele și-au asigurat prezența în faza a treia a calificărilor din postura de echipa clasată cel mai bine dintre ocupantele locurilor trei din celelalte grupe.
În Sala Olimpia din Ploiești, România a revenit de la 0-2 la seturi și s-a impus la capătul unui meci de infarct, scor (24-26, 15-25, 25-20, 25-21, 15-9).
La doar 14 ani, Alexia Căruțașu (căpitanul naționalei de cadete calificate săptămâna trecută după 26 ani la un Campionat Mondial U18) a fost cea mai eficientă jucătoare a naționalei sub 19 ani a României, reușind 26 puncte. „Mă bucur pentru toate aceste reușite. Chiar dacă nu am avut timp liber, sunt zile minunate pentru cineva la vârsta mea. Pot și mai mult și sper să demonstrez împreună cu fetele în turneul decisiv de calificare la Europene”, a punctat sportiva legitimată la CSM București.
Sărbătorita zilei, Carmen Dițu a fost una dintre remarcatele partidei. Emoționată, ea a primit flori din partea colegelor și familiei. „Cel mai frumos cadou a fost victoria. Cred că ambiția și-a spus cuvântul, am muncit mult pentru acest succes”, a spus jucătoarea ce a împlinit 17 ani în ziua partidei.
România se va duela în perioada 28 iunie – 1 iulie cu Belarus, Germania, Grecia, Olanda, Norvegia, Slovacia sau Slovenia (2 grupe a 4 echipe / prima clasată merge la EURO) pentru ultimele două locuri ce asigură prezența la turneul final al CE sub 19 ani din Albania (1-9 septembrie)
Tot ieri, la Ploiești, naționala masculină de juniori a pierdut cu 3-0 în fața Germaniei, dar grație victoriilor cu Suedia și Austria a ocupat locul secund în grupa de calificare și a obținut astfel, la fel ca reprezentativa feminină, biletul pentru recalificări. „Se putea mai mult, dar Germania are o echipă mai bună, cu jucători mai înalți. Ne concentrăm acum pe turneul de baraj, unde va fi foarte dificil. Dacă îmbunătățim jocul la preluare, ce nu a funcționat optim contra Germaniei, sunt optimist că ne putem califica la Europene”, a declarat Bela Bartha.
România se va duela în perioada 28 iunie – 1 iulie cu Cehia, Grecia, Israel, Letonia, Polonia, Serbia sau Spania (2 grupe a 4 echipe / prima clasată merge la EURO) pentru ultimele două locuri ce asigură prezența la turneul final al CE sub 20 ani din Belgia&Olanda (14-22 iulie).
Voleiul românesc traversează cea mai bună perioadă din ultimul deceniu. România va organiza în weekend turneul final four al Ligii Campionilor la București, a primit tot în acest an dreptul de a organiza o grupă a Campionatului European de Senioare din 2021, a participat cu trei echipe la primul European de volei pe zăpadă din istorie, iar naționala feminină de cadete s-a calificat după 26 ani la Campionatul Mondial.
Urmărește-ne pe Facebook: