Partida de la poalele Meseșului s-a încheiat în minimum de seturi,cele 3 puncte puse în joc fiind câștigate de echipa gazdă, Campioana – Zalău. Echipa din Oltenia ajunge astfel al a 3-a înfrângere consecutivă în deplasare, voleibaliștii alb-albaștrii neluând până în momentul actual nici un punct în meciurile de pe terenurile adversarelor. Cele mai multe puncte la Zalău au fost marcate de Adamajtis – 18, urmat de Bălean cu 13. Pentru Craiova, Olteanu Răzvan a avut 9 reușite, urmat de Hohne cu 6.
ACS Volei Municipal Zalau – SCM U Craiova 3-0(25-21,25-16,25-22)
După cele 3 puncte câștigate Volei Municipal Zalău urcă pe treapta a doua a podiumului, unde a acumulat 14 puncte, în timp ce SCM U Craiova rămâne pe locul 7, cu 9 puncte.
Lider în Divizia A1 râmâne în continuare formația CSA Steaua București care a reușit astăzi să se impună în deplasare pe terenul formației CS Unirea Dej, la scorul de 1-3.
În confruntarea echipelor nou promovate, CS Dinamo București și CSS 2 CNE Ukro Baia Mare, partida s-a încheiat după 5 seturi, meciul fiind câștigat de oaspeții de la Baia Mare, care ajung astfel la a doua victorie de la promovarea în primul eșalon voleibalistic.
Ultima partidă a zilei a avut loc la Baia Mare, acolo unde Știința Explorări a primit vizita echipei CSM București. Meciul s-a încheiat de asemenea în 5 seturi, victoria fiind trecută în dreptul echipei din Capitală.
Rezultatele zilei de 1 noiembrie în Divizia A1 au fost următoarele:
CS Dinamo Bucuresti – CSS 2 CNE UKRO Baia Mare 2-3(22-25,25-23,21-25,25-23,11-15)
CS Stiinta Explorari Baia Mare – CSM Bucuresti 2-3(20-25,21-25,26-24,25-19,14-16)
ACS Volei Municipal Zalau – SCM U Craiova 3-0(25-21,25-16,25-22)
CS Unirea Dej – CSA Steaua Bucuresti 1-3(21-25,25-17,19-25,17-25)
În primul meci al etapei, disputat marți 31 octombrie, s-a înregistrat următorul rezultat:
CSU UV Timișoara – LMV Tricolorul Ploiești 0-3(14-25,10-25,18-25)
Ultimul meci al etapei a 6-a se va disputa luni 13 octombrie și le va avea față în față pe CS ”U” Cluj și CS Arcada Galați.
Clasamentul Diviziei A1 la volei masculin după 6 etape, tinând cont că un meci nu a avut loc, arată astfel:
1 CSA Steaua București – 15 puncte
2 ACS Volei Municipal Zalău -14 puncte
3 LMV Tricolorul Ploiești – 14 puncte
4 CS Arcada Galați – 12 puncte (5 partide)
5 CSM București – 12 puncte
6 CS Unirea Dej – 10 puncte
7 SCM U Craiova – 9 puncte
8 CS Știința Explorări Baia Mare – 6 puncte
9 CSS 2 CNE Baia Mare – 5 puncte
10 CS Dinamo București – 4 puncte
11 CS ”U” Cluj – 4 puncte
12 CSU UV Timișoara – 0 puncte