SCM U Craiova, ACS Volei Municipal Zalău și LMV Tricolorul Ploiești s-au impus miercuri, 15 noiembrie, în partidele tur ale sferturilor de finală ale Cupei României la volei masculin.
Craiova a reușit să treacă la capătul a 4 seturi de formația CSM București, în partida disputată în Capitală. Pentru olteni este prima reușită în meciurile disputate în deplasare de la startul noului sezon competițional. Blagojevic de la Craiova a reușit să obțină 20 de puncte în partida de astăzi, urmat de Hohnr cu 18 puncte și Olteanu cu 12. De la CSM București, Barreto a terminat meciul cu 13 puncte, Dumitrache – 9 și Bontea – 7.
CSM București – SCM U Craiova 1-3(15-25,19-25,25-23,15-25)
Finalista Cupei României din sezonul trecut, Volei Municipal Zalău, a trecut în partida tur a sferturilor de finală ale Cupei României de formația CS Unirea Dej. Echipa de sub Meseș s-a impus tot în 4 seturi. De la Zalău, voleibalistul Adamajtis a puctat de 20 de ori, Bălean de 15 ori, Gheorghiță – 12 puncte și Mihalcea -10 puncte. La Unirea Dej cele mai multe puncte au fost reușite de Grigoraș – 13.
ACS Volei Municipal Zalău – CS Unirea Dej 3-1(25-18,25-13,21-25,25-13)
Singura partidă încheiată în minimum de seturi s-a jucat la Ploiești, între LMV Tricolorul Ploiești și CSA Steaua București, partida fiind câștigată de Lică and Co. Lică a reușit 15 puncte și Olteanu 10. Nemeth de la Steaua a încheiat partida cu 9 puncte și Cherbeleață – 8.
LMV Tricolorul Ploiești – CSA Steaua București 3-0(25-22,25-21,25-21)
A patra partidă din manșa tur Fazei a II-a a Cupei României la volei masculin a fost reprogramată pentru data de 29 noiembrie. Pe teren se vor întâlni CS Arcada Galați și CS Dinamo București.
Partidele retur ale sferturilor de finală ale Cupei României la volei masculin se vor disputa în luna decembrie.
Urmărește-ne pe Facebook: