Volei masculin: Craiova a urcat pe locul 2 după ce s-a impus pe terenul echipei Steaua București | Rezultatele etapei a 8-a

Marți (11 aprilie) și miercuri (12 aprilie), s-au disputat partidele din etapa a 8-a a Fazei a II-a din Divizia A1 la volei masculin la finalul căreia clasamentul a suferit mici modificări.

SCM U Craiova a urcat la finalul etapei a 8-a pe poziția a 2-a a clasamentului după ce s-a impus în Sala Regimentului de Gardă în fața formației CSA Steaua București.
Echipa condusă de Dănuț Pascu și Claudiu Mitru a obținut o victorie de 3 puncte după ce a câștigat la capătul a 4 seturi.

Oltenii au început bine partida, în primele 2 seturi reușind să fie mai tot timpul în avantaj, egalările formației din Capitală la 11 și mai apoi la 20 în primul set nedându-i peste cap pe craioveni care au închis primul act la -23, urmând ca în setul 2 oaspeții să aibă tot timpul un ecart considerabil, scor final 18-25 pentru SCM.

Cu un punct deja câștigat echipa din Craiova a slăbit jocul în partea a 3-a a meciului iar steliștii au profitat de situație reușind să relanseze partida după ce s-au impus la o diferență de 6 puncte, 25-19. Setul 4 a readus în joc formația olteană care nu a mai dat nici o șansă echipei roș-albastre și a închis partida la scorul de 1-3.

CSA Steaua București – SCM U Craiova 1-3 (23-25,18-25,25-19,14-25)

Lideru Diviziei A1 la volei masculin, ACS Volei Municipal Zalău, s-a impus fără probleme în minimum de seturi în confruntarea de pe terenul tigrilor de la CSM București și a ajuns la un procetaj de 73 de puncte în clasament, având un ecart de 5 puncte față de urmăritoarea SCM Craiova, echipă ce a acumulat 68 de puncte.

La Ploiești Tricolorul a obținut o victorie de 3 puncte în fața Galațiului, rezultat ce o face pe Arcada să piardă locul secund din clasament și rămâne doar cu cele 67 de puncte acumulate.

Rezultatele etapei a 8-a din Faza a II-a a Diviziei A1 la volei masculin au fost următoarele:

Locurile 1-6
CSM București – ACS Volei Municipal Zalău 0-3(23-25,23-25,14-25)
CSA Steaua București – SCM U Craiova 1-3 (23-25,18-25,25-19,14-25)
LMV Tricolorul Ploiești – CS Arcada Galați 3-1(25-23,25-23,23-25,25-21)

Clasament locurile 1-6
ACS Volei Municipal Zalău – 73 de puncte
SCM U Craiova – 68 de puncte
CS Arcada Galați – 67 de puncte
CSA Steaua București -60 de puncte
LMV Tricolorul Ploiești – 55 de puncte
CSM București – 34 de puncte
Locurile 7-12
CS ”U” Cluj – CS Unirea Dej 2-3 (25-17,18-25,29-31,25-17,23-25)
VCM LPS Piatra Neamț – CS Volei Caransebeș – meciul a fost reprogramat pentru data de 23.04.2017
CS Știința Explorări Baia Mare – CS Știința Bacău 3-0 (25-14,25-20,25-15)

Clasament locurile 7-12

7. CS Știința Explorări Baia Mare – 47 de puncte
8. AS Volei Club Caransebeș – 41 puncte (un meci mai puțin)
9. CS Știința Bacău – 37 de puncte
10. CS Unirea Dej – 27 de puncte
11. CS ”U” Cluj – 23 de puncte
12. VCM LPS Piatra Neamț – 5 puncte (un meci mai puțin)