Tricolorii au cedat la capătul a 4 seturi în fața echipei similare a Estoniei în cadrul unei partide care începuse extrem de bine pentru Naționala României.
România – Estonia 1-3 (25-19, 26-28, 18-25, 23-25).
Dănuț Pascu a început și de această dată partida cu următorii titulari: : Mihai Gheorghiță, Bartha Cristian, Laurențiu Lică, Marian Bala, Adrian Aciobăniței, Andrei Spînu și Adrian Feher(libero). Pe parcursul jocului au mai intrat: Bogdan Olteanu, Răzvan Mihalcea și Cosmin Ghimeș.
Tot vineri în Sala Polivalentă din Craiova s-a desfășurat și partida dintre Cehia și Macedonia, la finalul căreia Cehia s-a impus cu scorul de 3-1.
După primele 2 zile situația celor 4 echipe din Grupa F se prezintă astfel:
Cehia – 2 victorii
România – 1 victorie
Estonia – 1 victorie
Macedonia – fără rezultat pozitiv
Sâmbătă 17 septembrie se vor disputa ultimele 2 partide ale primului turneu preliminar după următorul program:
Ora 17:00 Estonia – Macedonia
Ora 19:45 România – Cehia
Meciul dintre România și Cehia va fi transmis în direct la Digi Sport.