Trofeul Ligii Campionilor la volei feminin a ajuns în România! Momentan se află în Primăria din Blaj. Seamănă ca design cu cel cucerit de Steaua în 1986. Edilul din Blaj speră să îl poată păstra la loc de cinste în micuța localitate de 20.000 de locuitori și după turneul final-four de peste 2 săptămâni (5-6 mai, Sala Polivalentă, București). În semifinale, CSM Volei Alba Blaj va întâlni pe Galatasaray Istanbul.
„Suntem realiști, este foarte greu ca trofeul să rămân în România. Faptul că am ajuns să avem trofeul pe masă este deja un succes la care în urmă cu câțiva ani nici nu ne puteam visa. Nu ne-am gândit exact unde l-am putea pune în cazul unei surprize, dar îi vom da valoarea cuvenită și va fi probabil expus într-un cub de sticlă într-un loc public din Blaj, unde fanii să îl poată vedea”, a dezvăluit primarul Gheorghe Rotar.
Cel mai mic buget din final-four
„Fenomenul Blaj”, cum este numită echipa minune din voleiul european, a început în urmă cu 7 ani. Urbea din inima Transilvaniei a devenit acum cel mai mic oraș care a jucat vreodată în semifinalele Ligii Campionilor. Cu un buget puțin peste 1 milion de euro, CSM Volei Alba Blaj se va lupta cu granzii din Turcia și Italia, echipe cu bugete între 8 și 12 milioane de euro. „Suntem o comunitate mică și foarte unită. Pe lângă sponsori și bugetul de la autorități, care este afișat transparent, avem mulți oameni din județ care ne ajută voluntar. În afară de jucătoare și staff-ul tehnic, clubul mai are doar doi angajați și jumătate. Cheltuim cu multă chibzuință banii publici. Nu suntem doar un meteorit , care cade după câțiva ani, cum s-a mai întâmplat în sportul românesc. Am ajuns la concluzia că cea mai bună imagine pentru noi este sportul și vă asigur că fenomenul Blaj va continua mulți ani de acum încolo„, a precizat edilul din Blaj.
La Blaj, voleiul este o religie. Un banner în micuța sală din localitate marchează această filozofie: „20.000 suflete, un singur oraș! Împreună pentru Blaj!”. „O să ne jucăm șansa și sperăm să ne calificăm în finală. Ar fi un rezultat imens pentru tot sportul românesc. Diferența dintre noi și Galatasaray este una imensă de tradiție și buget, dar vorba aceea <buturuga mică răstoarnă carul mare> și eu sunt sincer optimist. Dacă vom juca finala, toate fetele și staff-ul tehnic vor deveni cetățeni de onoare ai orașului”, a mai precizat Gheorghe Rotar.
De 4 ani la echipă, tehnicianul sârb Darko Zakoc este un adevărat zeu la Blaj. În 2020, viitoarea Sala Polivalentă din Blaj îi va purta numele. Deși este prezent la majoritatea antrenamentelor, Primarul susține că nu s-a băgat niciodată la echipă peste antrenor. „Vom avea probabil una dintre cele mai moderne săli din România. Va avea în jur de 2000 locuri, însă va fi multifuncțională și va deservi tot județul Alba. Va purta numele lui Darko Zakoc. E formă de respect pentru un om care a adus un beneficiu enorm de imagine comunității” , a concluzionat edilul din Blaj.
Stelele voleiului feminin vin la București
Spectatorii de la turneul final-four vor putea vedea pe viu cele mai valoroase voleibaliste ale lumii. Campioană olimpică, chinezoaica Zhu Ting (MVP-ul Ligii Campionilor în sezonul trecut) are un salariu anual de peste 1 milion de euro la VakifBank Istanbul. Campioană europeană și mondială cu naționala Rusiei, superstarul Tatiana Koșeleva (Galatasaray Istanbul) este și ea una dintre atracțiile evenimentului.
„Este o șansă unică în carieră, cu care poate nu ne vom mai întâlni vreodată cu ea. Sperăm așadar să profităm la maximum de ea. Galatasaray este un adversar foarte puternic, dar sincer avem șansa noastră. Avem un grup foarte omogen, fiecare fată este foarte motivată. Sperăm să avem sala plină la București, chiar dacă nu e terenul nostru. Această competiție nu este doar despre Blaj, începe să devină una despre România și lumea va conștientiza acest lucru!„, a subliniat căpitanul Adina Salaoru.
Programul competiției:
Sâmbătă 5 mai
semifinala1, ora 16:00: VakifBank Istanbul – Imoco Volley Conegliano
semifinala 2, ora 19.00: CSM Volei Alba Blaj – Galatasaray Istanbul
Duminică, 6 mai
Ora 16:00 Finala mică
Ora 19:00 Finala Mare
Cum se pot procura biletele:
Pentru Turneul Final Four nu vor exista invitaţii gratuite, iar accesul în Sala Polivalentă se va face doar pe baza biletelor cumpărate de pe http://www.bilete.ro. La vânzare au fost scoase deja pachete de bilete pentru accesul la toate cele patru meciuri, două semifinale şi două finale, la preţuri de 140 lei (peluze) şi 200 lei (tribune), adică între 30 şi 44 euro. Abonamentul VIP costă 1400 lei.
Urmărește-ne pe Facebook: