Volei Alba Blaj, organizatoarea Turneului Final Four al Ligii Campionilor în sezonul 2017-2018, va juca în semifinale cu câștigătoarea dublei manșe dintre Galatasaray Istanbul și Igor Gorgonzola Novara.
Vineri – 2 martie la Luxemburg a avut loc tragerea la sorți prin care s-au stabilit partidele din play-off-ul 6 al Ligii Campionilor la volei feminin în urma cărora se vor stabili ultimele 3 semifinaliste, Volei Alba Blaj fiind calificată direct în careul de ași al competiției.
Conform tragerii la sorţi de vineri, aceste partide sunt următoarele:
Volero Zurich – VakifBank Istanbul
Imoco Volley Conegliano – Dinamo Kazan
Galatasary Istanbul – Igor Gorgonzola Novara.
Meciurile din manșa tur se vor disputa în data de 21 martie, urmând ca returul să aibă loc în data de 4 aprilie. Câștigătoarele se vor califica la Turneul Final 4 ce va avea loc în data de 5-6 mai la București.
Campioana en-titre a României la volei feminin, Volei Alba Blaj, a obţinut din partea CEV organizarea, la Bucureşti, a Turneului Final Four al Ligii Campionilor, astfel că este calificată direct în semifinalele competiţiei.
Urmărește-ne pe Facebook: