Volei feminin: S-a încheiat prima etapă din Divizia A1 | Rezultate și clasament

Sâmbătă, 27 octombrie 2018, s-au disputat partidele din prima etapă a sezonului 2018-2019 a Diviziei A1 la volei feminin. Nu s-au înregistrat victorii surpriză, iar din cele patru meciuri ale etapei, trei dintre ele s-au încheiat în minimum de seturi.

Cel mai disputat meci al etapei a avut loc în Sala Sporturilor din Târgoviște, acolo unde echipa locală CSM a primit vizita campioanei en-titre CSM București. Deși au avut 2-0 la seturi, ”tigroaicele” s-au văzut egalate de către voleibalistele din Târgoviște, astfel că partida s-a prelungit până în setul decisiv, act câștigat de către echipa oaspete. Partida s-a încheiat la scorul de 2-3 pentru CSM București și fiecare dintre cele două echipe se alege cu puncte în prima etapă. Klisura de la Târgoviște a reușit să puncteze de 21 de ori, în timp ce ”tigroaica” Kodola a încheiat partida cu 26 de puncte.

CSM Târgoviște – CSM București 2-3(22-25,13-25,25-13,25-22,10-15)

CSM Târgoviște:Klisura – 21 puncte, Buterez – 6 puncte, Djuric – 1 punct, Lakovic – 13 puncte, Calotă – 3 puncte, Trică- 7 puncte, Sredic – 14 puncte, Ciocian – 1 punct, Marciu – 11 puncte.
CSM București: Salaoru – 12 puncte, Trushkina – 7 puncte, Balkestein-Grithues – 7 puncte, Koolhaas – 4 puncte, Budai-Ungureanu- 2 puncte, Markevich – 12 puncte, Kodola – 26 puncte, Hashimoto – 4 puncte.

Formația Agroland Timișoara a început cu dreptul noul sezon al Diviziei A1 la volei feminin. Voleibalistele de pe Bega au reușit să încheie rapid primul meci din sezon, la capătul a doar 3 seturi. Victima din primul meci, echipa CS ”U” NTT Data Cluj. Pentru Agroland Timișoara, cele mai multe puncte au fost reușite de Vasilica – 12, în timp ce pentru Cluj, Răileanu a încheiat meciul cu 14 puncte.

ACS Agroland Timișoara – CS ”U” NTT Data Cluj 3-0(25-21,25-17,25-21)

ACS Agroland Timișoara:Iancu – 8 puncte, Kosekova – 3 puncte, Vasilica – 12 puncte, Jovanovic – 10 puncte, Orle – 11 puncte, Lupescu – 11 puncte.
CS ”U”NTT Data Cluj: Răileanu – 14 puncte, Vodă – 5 puncte, Bucur – 4 puncte, Bara – 1 punct, Dancu – 5 puncte, Stanciu – 12 puncte.

ȘI Volei Alba-Blaj a debutat cu o victorie clară în noua ediție de campionat, scor 3-0 (25-8, 25-14, 25-19), obținută în doar 55 de minute, în fața nou promovatei CSU Belor Galați. A fost un meci în care Darko Zakoč a mizat pe mai multe jucătoare venite la echipă în ultimele săptămâni, întâlnirea de sâmbătă fiind și prima apariție oficială în tricoul echipei blăjene pentru Maja Aleksić (campioană mondială cu naționala Serbiei) și Aleksandra Ćirović (ultima jucătoare transferată de Volei Alba Blaj). Katerina Zhidkova (14) a reușit cele mai multe puncte de pe teren, urmată de Nađa Ninković (10).

CSM Volei Alba-Blaj – CSU Belor Galați 3-0(25-8,25-14,25-19)

CSM Volei Alba Blaj: Aleksic – 9 puncte, Ninkovic – 10 puncte, Kitipova – 2 puncte, Rus – 9 puncte, Zhidkova – 14 puncte, Karakasheva – 7 puncte, Cirovic – 2 puncte, Hutinski – 7 puncte.
CSU Belor Galați: Andrievskaia – 6 puncte, Berdilă – 4 puncte, Postea – 3 puncte, Barakova – 3 puncte, Wilson -5 puncte, Selimovic – 4 puncte.

Un al meci încheiat în minimum de seturi a avut loc în Sala Sporturilor din Bacău. Formația CS Știința Bacău s-a luptat pentru puncte în prima etapă cu CSM Lugoj. Partida s-a încheiat în favoarea echipei gazdă, care obține astfel primele 3 puncte. Cazacu a reușit cele mai multe puncte pentru Bacău, 17, iar de la Lugoj, Kocic a punctat de 15 ori.

CS Știința Bacău – CSM Lugoj (25-11,25-22,25-22)

CS Știința Bacău: Rogojinaru – 13 puncte, Otasevic – 7 puncte, Cazacu – 17 puncte, Guncheva – 2 puncte, Koleva – 5 puncte, Faleș – 7 puncte, Kapelovies – 2 puncte.
CSM Lugoj: Balintoni – 2 puncte, Cauc – 4 puncte, Kocic – 15 puncte, Dinic – 8 puncte, Jakic – 8 puncte, Roman – 4 puncte.

CS Dinamo București nu a jucat în prima etapă.

Rezultatele etapei întâi în Divizia A1:
ACS Agroland Timișoara – CS ”U” NTT Data Cluj 3-0(25-21,25-17,25-21)
CSM Volei Alba-Blaj – CSU Belor Galați 3-0(25-8,25-14,25-19)
CSM Târgoviște – CSM București 2-3(22-25,13-25,25-13,25-22,10-15)
CS Știința Bacău – CSM Lugoj 3-0(25-11,25-22,25-22)

Clasamentul în Divizia A1 la volei feminin după prima etapă:
1 CSM Volei Alba-Blaj – 3 puncte
2 CS Știința Bacău – 3 șpuncte
3 ACS Agroland Timișoara – 3 puncte
4 CSM București – 2 puncte
5 CSM Târgoviște – 1 punct
6 CS ”U” NTT Data Cluj – 0 puncte
7 CSM Lugoj – 0 puncte
8 CSU Belor Galați – 0 puncte
9 CS Dinamo București – 0 puncte.

Foto: FB: CSM Bucuresti Official, UVT Agroland Timisoara, Volei Alba Blaj

Urmărește-ne pe Facebook:

Divizia A1 la volei femininvoleivolei feminin