„Fără doar și poate aceasta a fost cea mai grea decizie pe care am luat-o. Am dus o luptă puternică între rațiune și dragostea pentru acest sport. Totuși, nu este o despărțire în adevăratul sens al cuvântului. Sufletește eu fac în continuare parte din familia Agroland. Nici nu cred că se poate altfel”, a declarat Adriana Melniciuc.
Tanara s-a alaturat Agrolandului in 2014, a a participat la toate turneele de promovare în Divizia A1 (2015, 2016, 2017). A fost la un pas de cucerirea titlului național de junioare în 2016, iar promovarea obținută în primăvara acestui an a șters deziluzia din anul precedent.
Cel mai frumos moment, cea mai tare senzație a fost victoria care ne-a deschis ușa spre prima ligă.
Adriana isi aduce aminte cu drag de momentele petrecute alaturi de colegele sale, de victoriile obtinute si mai ales de momentul de glorie din aceasta vara, promovarea in primul esalon voleibalistic.
„De fiecare dată când mă gandesc la deplasări, încep să zambesc, adoram activitățile în echipă. Nu a trecut o deplasare sau un cantonament fără să nu ne adunam toate într-o cameră, fie să povestim, fie să ne uităm la filme. Cel mai frumos moment, cea mai tare senzație a fost victoria care ne-a deschis ușa spre prima ligă.”
Inaintea de despartirea de echipa sa de suflet, de a doua familie, jucatoarea „Gâgă”, asa cum este alintata de colege, a tinut sa le transmita celor care fac parte din „familia Agroland” gandurile sale: „Fetelor, vă țin pumnii strânși și vă doresc din tot sufletul să vă atingeți obiectivele! Mă bucur enorm că am avut norocul să fac parte dintr-un asemenea colectiv! Sunteți o adevărată familie, a doua mea familie de altfel. Multă baftă în noul sezon! Cu aceasca ocazie doresc să le mulțumesc tuturor celor din staff-ul tehnic pentru tot ajutorul acordat! Cu siguranță voi veni la toate meciurile să îmi susțin echipa de suflet.”
Palmares Adriana Melniciuc
• 2017 – locul 1 cu echipa la turneul de promovare în Divizia A1
• 2016 – locul 2 cu echipa la turneul final din Divizia Junioare
• 2016 – titlul de cel mai bun libero în Divizia Junioare
• 2017 – locul 2 CN volei pe plajă senioare
• 2016 – locul 2 la CN de volei pe plajă (senioare + junioare)
• 2015 – locul 1 la CN de volei pe plajă senioare
• 2014 – locul 2 la Campionatele Balcanice de volei pe plajă (U20 + U22)
• 2014 – locul 1 la CN de volei pe plajă (cadete + junioare)
• 2013 – locul 1 la CN de volei pe plajă cadete
• 2013 – locul 2 la Campionatele Balcanice de volei pe plajă (U29)
• 2012 – locul 3 la CN de volei pe plajă cadete