Marisa Radu nascută la data de 9 septembrie 2001 (1,80 m) va juca în noul sezon competițional 2017-2018 pentru UVT Agroland Timișoara pe postul de coordonator, voleibalista urmând să evolueze atât pentru echipa de senioare în Divizia A1, cât și în Divizia Junioare.
Tânăra a început pregătirea alături de echipa de pe Bega încă de la începutul lunii august, iar de săptămâna aceasta este oficial jucătoarea echipei nou promovate în Divizia A1.
”Am găsit un oraș frumos și o echipă pe măsură. Mă simt foarte bine aici, chiar mai bine decât mă așteptăm. Îl cunosc de când eram mică pe domnul profesor (n.r. Bogdan Paul), și pot să spun că îmi place foarte mult grupul. Fetele m-au primit cu brațele deschise, nu am avut nici o problemă în a mă integra. Toată lumea mă susține, mă bucur mult că am ocazia să lucrez cu aceste fete și cu cei din staff”, a declarat Marisa Radu pentru site-ul clubului timisorean, www.volei-timisoara.ro
Junioara se arată încântată că la Timișoara va avea ocazia să învețe ”meserie” de la o voleibalistă foarte experimentată, Diana Balintoni: ”Mă simt pregătită, va fi o provocare. Îmi doresc foarte mult să ajung cât mai sus, chiar la nivel european. Pentru mine este o oportunitate să lucrez alături de Diana, mă bucur că are cine să mă îndrume. O consider un model și cu siguranță am foarte mult de învățat de la ea. Trebuie să muncesc și să am curaj.”
Marisa Radu a evoluat până în prezent doar pentru CS Dinamo București alături de care a câștigat o serie de medalii: medalie de argint la cadete (2016,2017), aur la speranțe în 2014 și medalie de bronz tot la speranțe în 2015. Marisa a fost remarcată la turneul de junioare de la Buziaș de fostul campion olimpic Vladimir Grbic.