CSM București are o victorie și o înfrângere în grupele celei mai tari competiții intercluburi din voleiul mondial. În precedentele jocuri, campioanele României au învins în Polonia, pe Chemik Police și au pierdut acasă cu Dinamo Moscova, iar miercuri se duelează la Istanbul cu liderul grupei, Fenerbahce (două victorii).
Antrenorul turc al ”tigroaicelor” nu se teme de conaționalii săi și crede că are un atu datorită faptul că a lucrat cu câteva dintre fetele care vor fi miercuri de partea cealaltă a fileului.
După victoria categorică din campionat cu Târgoviște (3-0 la seturi), Akbaș a dat semnalul de luptă în Liga Campionilor, acolo unde, spune el, echipa sa nu are nimic de pierdut.
”Le cunosc bine pe multe dintre voleibalistele de la Fenerbahce. Ele sunt favorite, dar noi mergem fără presiune, lor ar trebui să le fie frică de noi, nu nouă…Vrem doar să demonstrăm că suntem capabili să prestăm un joc foarte bun, avem șansele noastre și sunt convins că va fi un meci foarte spectaculos, puternic, de înaltă calitate. Dacă vom bate, nu va fi o surpriză pentru că jucăm un volei bun și nu ne interesează faptul că nu suntem favoriți în acest meci” – Ferhat Akbaș, antrenor volei CSM București.
Accidentarea Adinei Salaoru le-a schimbat strategia de joc
Campioanele României au pierdut-o pentru o perioadă pe Adina Salaoru, liderul din teren și căpitanul echipei naționale. În lipsa ei, tehicianul turc a gândit un nou sistem de joc la CSM, pe care l-a utilizat în premieră în succesul categoric cu Târgoviște.
” Am folosit alt sistem de joc și a dat roade pentru că avem o echipă mobilă. Încercăm să umplem golul lăsat de Adina Salaoru. Am adoptat o strategie riscantă cu Târgoviște, dar ne-a mers” – Ferhat Akbaș, antrenor volei CSM București.
Victoria cu Târgoviște le dă încredere
”Tigroaicele” s-au impus fără emoții în derbyul etapei din Divizia A1, cu CSM Târgoviște, formație pe care au surclasat-o ( 25:12, 25:12 ,25:19). Succesul obținut sâmbătă, în Sala Polivalentă din Capitală, le dă încredere în perspectiva jocului din Turcia.
”Este o victorie de moral în fața uneia dintre cela mai bune echipe ale campionatului. Mă bucur că am reușit tot ce ne-am propus” – Ferhat Akbaș, antrenor volei CSM București.
”Am făcut un meci solid, bun, în care am greșit foarte puțin. Avem un moral bun în vederea meciului de la Istanbul. Mergem în Turcia cu gânduri pozitive, mingea e rotundă, știm că orice se poate întâmpla, iar noi putem câștiga dacă ne facem jocul și respectăm tot ce ne spune antrenorul” – Iryna Trushkina, voleibalistă CSM București.
Urmarește-ne pe Facebook: