Volei feminin: CSM Târgoviște a început noul an cu două transferuri

Echipa de volei feminin CSM Târgoviște a realizat două transferuri la început de an. Jucătoarele Jelena Alajbeg și Teodora Pušić au semnat cu formația din Târgoviște  și vor evolua  până la finele actualului sezon competițional.

Teodora Pušić

Născută la 12 martie 1993,Teodora Pušić a evoluat până în această iarnă la UVT Agroland Timișoara, formație ce și-a anunțat retragerea din campionat în urmă cu puțin timp. Sârboaica a făcut parte din lotul naționalei țării sale, care în 2017 devenea campioană europeană, iar în 2018 reușea să cucerească titlul mondial, cu fostul tehnician al CSM-ului pe bancă, Zoran Terzic.

Pušić are o înălțime de 1,70 metri, 58 de kilograme și evoluează pe postul de libero.

Jelena Alajbeg

Componentă a echipei naționale de volei feminin a Croației, Alajbeg s-a născut 1 octombrie 1989 și este una dintre cele mai experimentate jucătoare care au evoluat pentru formația târgovișteană în întreaga sa istorie. Noua componentă a CSM-ului nu este străină de voleiul românesc. În trecut a jucat pentru Metal Galați, Volei Alba Blaj și CSM București. A câștigat de două ori campionatul țării noastre cu Metal Galați (2010) și Volei Alba Blaj (2016), a evoluat la alte formații uriașe ale voleiului continental precum Volero Zurich (Elveția), Ilbank Ankara (Turcia) sau Severstal (Rusia). Ultima oară a fost legitimată tot în Turcia, la Çanakkale Belediye.

Jelena Alajbeg are o înălțime de 1, 85 metri, 75 de kilograme și evoluează pe postul de trăgător principal.

CSM Târgoviște a încheiat turul de campionat al Diviziei A1 la volei feminin pe poziția a 4-a cu 15 puncte.

Sursă: www.csmtargoviste.ro

Urmărește-ne pe Facebook:

csm targovistevoleivolei feminin