CSM București se impunea ieri (marți, 25 aprilie), pe teren propriu, în fața formației CS Știința Bacău, cu scorul de 3-1(25-14,19-25,25-14,25-21) și aștepta deznodământul meciului dintre Ludoj și Târgoviște. Iată că azi surpriza ultimei etape a avut loc. Echipa de pe locul 6, CSM Lugoj, formație ce nu obținuse nici o victorie în Faza a II-a a Diviziei A1, s-a impus în ultimul meci al sezonului în fața târgoviștencelor cu scorul de 3-1 și le-a ajutat pe tigroaice să obțină medalia de argint.
CSM Lugoj – CSM Târgoviște 3-1(25-22,25-23,20-25,25-23)
Tot în ultima etapă echipa Campioană, CS Volei Alba-Blaj, s-a jucat pe teren cu CS Dinamo București și a încheiat în minimum de seturi.
CS Volei Alba-Blaj – CS Dinamo București 3-0(25-8,25-9,25-16)
La finalul competiției voleibalistele de la CS Volei Alba-Blaj au primit Cupa și medaliile de Campioane, pentru al 3-lea an consecutiv.
La final de sezon clasamentul locurilor 1-6 se prezintă astfel:
CS Volei Alba-Blaj – 90 de puncte – Campioană
CSM București – 73 de puncte – Vicecampioană
CSM Târgoviște – 70 de puncte – medalie de bronz
CS Știința Bacău – 57 de puncte
CS Dinamo București – 51 de puncte
CSM Lugoj – 35 de puncte
În partea inferioară a clasamentului s-au înregistrat următoarele rezultate în ultima etapă a sezonului:
SCM U Craiova – CSU Medicina CSS Tîrgu Mureș 0-3(21-25,20-25,19-25)
ACS Penicilina Iași – SCM Pitești 3-1(25-18,25-21,21-25,25-19)
VC Unic LPS Piatra Neamț – CSU Galați 3-0(25-10,25-12,25-9)
La final de sezon clasamentul locurilor 7-12 se prezintă astfel:
Penicilina Iași – 52 de puncte
CSU Medicina CSS Tîrgu Mureș – 49 de puncte
VC Unic LPS Piatra Neamț – 42 de puncte
SCM Pitești – 42 de puncte
SCM U Craiova – 9 puncte
CSU Galați – 6 puncte