Volei feminin: CS Dinamo București, CS Victoria Nădlac și CS Dacia Mioveni 2012 pe podiumul competiției ”Memorialul Constantin Wessely”

În perioada 21 decembrie – 22 decembrie echipa de volei feminin speranțe CS Dinamo București a organizat în Sala Extreme Titan  a doua ediție a ”Momerialului Constantin Wessely”, competiție în cadrul căreia au participat 6 echipe de volei din țară:  CS Dinamo București, CSV Craiova, CS Mexic București , CSM București, CS Victoria Nădlac și  CS Dacia Mioveni 2012.

La finalul celor 2 zile de competiție  trofeul a revenit formației organizatoare, CS Dinamo București, condusă de Dănuț Mavrodin, în Finala Mare formația  alb-roșie impunându-se în fața echipei antrenate de Dorin Vârsădan, CS Victoria Nădlac.

Astfel podiumul competiției a fost format din: CS Dinamo București – locul I, CS Victoria Nădlac – locul II, iar  pe ultima treaptă s-a clasat formația CS Dacia Mioveni 2012, care în

Finala Mică a trecut de echipa CSM București.

Clasamentul final al ”Memorialului Constantin Wessely”, Ediția a II-a a fost următorul:
CS Dinamo București
CS Victoria Nădlac
CS Dacia Mioveni 2012
CSM București
CSV Craiova
CS Mexic București

După 2 zile de competiție în care toate cele 6 echipe au luptat pentru fiecare punct pus în joc, au arătat multă ambiție și dăruire, au încântat pe toți cei prezenți le eveniment prin spectacolul oferit,  se poate trage o singură concluzie: voleiul românesc renaște prin acești copii talentați, prin antrenorii care își pun sufletul și sunt alături mereu de ei, prin părinții care își susțin necondiționat copiii, prin toți cei care sunt alături de acest frumos sport cu mingea la fileu. Nu putem decât să le urăm mult succes tuturor, putere de muncă și încredere în forțele proprii.

 

007sport007sport.roMemorialul Constantin Wesselyvoleivolei feminin