Etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin a consemnat și prima victorie în dreptul echipei CS ”U” NTT Data Cluj din acest sezon competițional. Echipa din Cluj s-a impus pe teren propriu la capătul a 5 seturi în fața formației Penicilina Iași.
În celelalte 4 partide ale etapei nu s-au înregistrat surprize în ceea ce privește rezultatele. Volei Alba-Blaj s-a impus fără nici o problemă pe teren propriu cu CS Dinamo București, iar Bacăul a încheiat de asemenea meciul în minimum de seturi cu Medicina Tîrgu Mureș.
Liderul Diviziei A1, CSM București, a trecut în 3 seturi de CSM Lugoj și a acumulat 19 puncte în clasament, în timp ce formația CSM Târgoviște s-a impus pe terenul echipei Agroland Timișoara.
Rezultatele etapei a 7-a în Divizia A1 au fost următoarele:
CSM Volei Alba-Blaj – CS Dinamo București 3-0(25-14,25-8,25-16)
CS Știința Bacău – CSU Medicina CSS Tîrgu Mureș 3-0(25-13,25-18,25-17)
ACS Agroland Timișoara – CSM Târgoviște 1-3(24-26,21-25,25-19,16-25)
CS ”U” NTT Data Cluj – ACS Penicilina Iași 3-2(17-25,25-17,25-22,19-25,19-17)
CSM Lugoj – CSM București 0-3(19-25,17-25,21-25)
După 7 etape clasamentul arată astfel:
1 CSM București -19 puncte
2 CSM Volei Alba-Blaj – 18 puncte
3 CS Știința Bacău – 18 puncte
4 CSM Târgoviște – 14 puncte
5 ACS Agroland Timișoara – 12 puncte
6 CSM Lugoj – 7 puncte
7 CSU Medicina CSS Tîrgu Mureș – 6 puncte
8 CS Dinamo București – 5 puncte
9 ACS Penicilina Iași – 4 puncte
10 CS ”U” NTT Data Cluj – 2 puncte
Etapa a 8-a a Diviziei A1 la volei feminin se va disputa sâmbătă 2 decembrie.
Urmărește-ne pe Facebook: