Volei Alba Blaj, singura echipa care mai reprezintă România în competițiile internaționale de volei în acest sezon, va juca în această seară (27.02.2018), cu începere de la ora 21:00, ultima manșă a Grupei A din cea mai importantă competiție europeană de volei – Liga Campionilor.
Deși sunt calificate încă din etapa a 5-a a Grupei A în Play-Off-ul competiției, fetele antrenate de Darko Zakoc merg în Elveția cu gândul să încheie grupa cu victorii pe linie.
Darko Zakoc, antrenor Volei Alba Blaj: “ Suntem la Zurich să jucăm cel mai bun volei, chiar dacă suntem deja calificați și nimic nu se mai poate schimba în clasament, pentru că vrem să respectăm competiția.”
Vladimir Bacsis, director general Volei Alba Blaj: “Întâlnim o echipă în revenire de formă, care își joacă șansa de calificare în acest meci. Mergem să jucăm, să ne batem și, de ce nu, să obținem un rezultat bun.”
Meciul dintre Volero Zurich și Volei Alba Blaj este transmis cu începere de la ora 21:00 în direct la Digi Sport 4, dar și pe www.laola1.tv.
În Grupa A, CSM Volei Alba Blaj a acumulat după 5 partide – 14 puncte, în timp ce adversara de azi se situează pe locul 2 cu 10 puncte. Din grupa mai fac parte și echipele ASPTT Mulhouse din Franța și Developres SkyResz Rzeszow din Polonia, ambele cu câte 3 puncte în clasament.
Urmărește-ne pe Facebook: