Volei (F): Începe spectacolul, începe Divizia A1 la volei feminin

Cea mai importantă competiție de volei feminin din România, Divizia A1, se află la linia de start pentru noul sezon competițional 2016-2017.

După o pauză competițională de aproximativ 5 luni în care fiecare dintre cele 12 echipe care vor evolua în primul eșalon voleibalistic și-au îmbunătățit lotul, și-au stabilit noile priorități și și-au făcut calculele pentru sezonul ce stă să înceapă, iată că de sâmbătă 15 octombrie 2016 voleibalistele vor intra din nou în focurile jocului cu mingea la fileu.

Din cele 6 partide care urmează să se dispute în prima etapa, 5 dintre acestea vor avea loc sâmbătă 15 octombrie, urmând ca derby-ul primei etape să aibă loc luni 17 octombrie de la ora 17:30, partidă ce va fi transmisă în direct la Digi Sport, fiind și singurul meci ce va putea fi urmărit la televizor, și care va avea în centrul atenției echipa Campioană, CS Volei Alba-Blaj, și echipa medaliată cu bronz, CSM București.

La capitolul derby în prima etapă a sezonului mai putem adăuga deasemenea și confruntarea moldovenească dintre ACS Penicilina Iași și CS Știința Bacău care va avea loc sâmbătă de la ora 17:00.

Tot sâmbătă si va disputa și partida dintre VC Unic LPS Piatra Neamț si CS Dinamo București, confruntarea fiind chiar meciul inaugural al noului sezon, cu începere de la ora 16:00, ca la doua ore jumătate mai târziu Vicecampioana României, CSM Târgoviște, să susțină primul meci în deplasare pe terenul formației CSM Lugoj.

Deasemenea în acest weekend sunt programate și partidele în care cele 2 echipe nou promovate își vor face debutul în Divizia A1.

SCM Pitești va debuta pe teren propriu în compania formației CSU Medicina CSS Tîrgu Mureș, iar jucătoarele și staff-ul echipei sunt încrezătoare în forțele proprii și speră la o victorie, cu atât mai mult cu cât au reușit să acceadă și în faza superioară a Cupei României.

Mihaela Ilina, jucătoare SCM Pitești a prefațat prima partidă din Divizia A1: „Ne dorim foarte mult să câştigăm acest meci şi să începem cu dreptul campionatul. Nu ne va fi uşor însă va trebui să dăm totul pe teren pentru a ne impune. Îmi doresc să facem o figură frumoasă în această ediţie de campionat. Suntem un colectiv unit şi sper să avem evoluţii cât mai bune pe parcursul sezonului. Am început bine noul sezon cu o victorie în Cupa României şi sper să o ţinem tot aşa. ”, a declarat jucătoarea conform site-ului clubului, www.scmpitești.ro

Nu în ultimul rând, tot sâmbătă, dar de la ora 18:00, la Craiova, în Sala Sporturilor ”Ion Constantinescu”, SCM Craiova va primii vizita celei de a doua echipe nou promovate, CSU Galați.

Deși se așteaptă la o partidă grea, echipa alb-albastră speră la o victorie în prima etapă așa cum precizează și noul antrenor al echipei SCM U Craiova, Daniel Săvoiu, în cadrul conferinței de presă organizată înaintea partidei: ”Ne așteaptă un meci greu, dar vrem să debutăm cu o victorie în noul campionat. Am vorbit cu fetele și le-am spus că în acest sezon îmi doresc ca echipa să nu ajungă să se lupte pentru evitarea retrogradării.”

Programul primei etape în cadrul Diviziei A1 la volei femininse va desfășura după cum urmează:

VC Unic LPS Piatra Neamț – CS Dinamo București, sâmbătă 15.10.2016, ora 16:00
ACS Penicilina Iași – CS Știința Bacău, sâmbătă 15.10.2016, ora 17:00
SCM U Craiova – CSU Galați, sâmbătă 15.10.2016, ora 18:00, Sala Sporturilor ”Ion Constantinescu” din Craiova

SCM Pitești – CSU Medicina CSS Tîrgu Mureș, sâmbătă 15.10.2016, ora 18:30
CSM Lugoj – CSM Târgoviște, sâmbătă 15.10.2016, ora 18:30
CS Volej Alba-Blaj – CSM București, luni 17.10.2016, ora 17:30, partida va fi transmisă în direct la Digi Sport.