Volei masculin: Victorie în minimum de seturi pentru Dinamo în meciul cu vicecampioana

Echipa de volei masculin CS Dinamo București s-a impus sâmbătă, 26 octombrie, în minimum de seturi în partida cu vicecampioana en titre în Divizia A1, formația ACS Volei Municipal Zalău.

De 76 de minute au avut nevoie sportivii de la Dinamo pentru a se impune în etapa a treia și de a obține astfel a treia victorie consecutivă. Cu 8 puncte acumulate, CS Dinamo București a urcat pe locul 2 în Divizia A1, iar ACS Volei Municipal Zalău a picat pe locul 3 în clasament.

CS Dinamo București – ACS Volei Municipal Zalău 3-0(25-21,25-18,25-23)

CS Dinamo București: Milan – 13p, Bozidar – 12p, Leite – 10p, Mihalcea – 9p, Maia – 7p, Despotovski – 2p.

ACS Volei Municipal Zalău: Cherbeleață – 16p, Lintz Leite Medeiros – 5p, Spînu – 5p, Dal Bosco – 2p, Ghionea – 2p, Bartha – 2p, Sinkkonen – 1p.

Campioana României, CSM Arcada Galați, a obținut a treia victorie consecutivă și cu 9 puncte acumulate, formația din Galați este lideră în Divizia A1 la volei masculin. Gălățenii s-au impus în minimum de seturi pe terenul formației CSU UV Timișoara. Voleibaliștii de pe malul Begăi se clasează pe locul 9, cu 0 puncte.

CSU UV Timișoara – CSM Arcada Galați 0-3(14-25,11-25,18-25)

CSU UV Timișoara: Gemănariu – 5p, Damian – 5p, Adrian – 4p, Unguraș – 2p, Vârlan – 2p, Călin – 1p, Micu – 1p.

CS Arcada Galați: Kristo – 10p, Georgiev – 10p, Bala – 9p, Niels – 9p, Bissette – 6p, Hernan – 4p, Talpă – 3p, Cuciureanu – 2p.

 URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵                       

acs volei municipal zalaucs dinamo bucurestidivizia a1 la volei masculinvoleivolei masculin