Fostul mijlocaș, care și-a început cariera de principal la CSM Oltenița, vrea să fie un model și pentru Liga I, nu doar pentru eșaloanele inferioare. Iar pentru asta ”stă cu burta pe carte”, chiar dacă are 34 de ani.
”Am început facultatea de sport, nu mi-a plăcut că se baza totul pe biologie și chimie și nu m-am înprietenit cu ele în școală. Atunci am ales psihologia, o specializare complementară carierei de antrenor. M-am înscris și la o Universitate de management sportiv în Danemarca. Încerc sa termin doi ani, mai am două examene. Prietenii mei mai glumesc cu mine, că ar trebui să mă opresc la un singur lucru și să-l fac doar pe acela” , a mărturisit antrenorul.
Negru știe că viitorul nu este atât de negru și speră să poată antrena echipa lui de suflet, Rapid, în Liga 1. Până atunci, ”își face mâna” la Oltenița, unde le dă bătăi de cap arbitrilor datorită modului în care se manifestă în timpul meciurilor.
”Aici, la Oltenița, a fost o oportunitate să începe cariera de principal. Toți ne dorim în Liga 1, dar lucrurile trebuie luate pas cu pas. Obiectivul la Oltenița mi-l trasez eu. Anul asta vreau să fim pe podium. Trăiesc meciurile la intensitate maximă, nu mă așteptam să fiu chiar așa, mă așteptam să fiu mai calm. Nu pot să stau pe bancă. Am avut multe discuții cu arbitri pentru că nu reușesc să stau în spațiul tehnic. Un arbitru a fost mustrat de observator pentru că tot meciul m-a lăsat să mă plimb. La un moment dat am ajuns pe la banca oaspeților. Mereu am pornirea de a intrat pe teren să ajut echipa” , spune Vali Negru.
Negru a transfera doi foști coechipieri din Giulești la Oltenița. ”Vali Negru a fost colegul nostru la Rapid. Datorită lui am ajuns aici. În Oltenița sunt multi rapidisști, și primarul este apidist convins. Punem în vestiar la boxe imnul Rapidului, pentru că Rapidul e o stare de spirit, te naști cu el în sânge! ”, a povestit, amuzat Adrian Grigore , fundașul dreapta al divizionarei a treia.
I-ar aduce la Oltenița pe cei mai buni prieteni: Săpunaru și Niculae
Daniel Niculae și Cristi Săpunaru sunt chemați la Oltenița de fostul lor coechipier, Vali Negru. Dacă cei trei n-au avut cum să refacă echipa UEFAntastică din Giulești în prima ligă, o pot face acum în Liga a treia. ”I-aș aduce pe Nico și pe Săpunaru, rapidiști de-ai mei pe posturile unde eu am pierdut jucători importanți. Ei m-ar ajuta cel mai mult acum” , spune Vali Negru, antrenorul celor de la CSM Oltenița.
Amintirile îl chinuiesc pe fostul mijlocaș giuleștean, care nu uită performanța din sezonul 2006-2007, când formația din Giulești a fost la un pas de semifinalele Cupei UEFA: ”În 2006 n-ar fi crezut nimeni că este zece ani Rapidul nu va mai exista. Dar, paradoxal, acela a a fost începutul sfârșitului. Au fost niște performanțe foarte mari, cheltuielile au început să crească, ele n-au mai fost susținute, ulterior, de rezultate și s-a ajuns unde s-a ajuns” .