CSM Bucureşti pierde finala „Annliz Cup” în faţa echipei daneze TTH Holstebro, dar bilanţul celor zece zile de cantonament (Germania şi Suedia) este unul pozitiv.
”Sunt mulţumit că am avut un program încărcat, cu un nivel susţinut de antrenamente şi meciuri. O pregătire mai dură este calea corectă spre performanţă, iar astfel de cantonamente solidifică şi legăturile în interiorul echipei”, a menţionat antrenorul echipei bucureşte după finala din Skövde.
În lipsa unor jucătoare de bază, indisponibile din cauza accidentărilor, tinerele talente ale echipei CSM Bucureşti au avut ocazia să demonstreze. Cu toate acestea, una dintre cele mai stabile prestaţii pe intreaga durată a turneului a fost cea a Crinei Pintea.
Denisa Dedu şi Itana Grbic au confirmat de asemenea prin prestaţiile lor că vor aduce un plus de valoare echipei CSM Bucureşti care visează la egalarea performanţei din 2016.
CSM Bucureşti va mai avea două meciuri de pregătire înaintea disputării Supercupei. Este vorba de meciurile împotriva echipelor Brest şi Buducnost. Ambele partide având loc în Franta la finalul săptămânii viitoare.
Antrenorul formaţiei organizatoare, Rasmus Poulsen, atrage atenţia asupra rolului turneelor de pregătire: „Trebuie să ţinem cont că acest turneu a fost unul de pregătire pentru toate echipele. Au fost prezente două echipe care joacă în Champions League (CSM Bucureşti şi Savehof) şi două echipe care vor juca în Cupa EHF (Slavia Praga și Skuru). Nu este vorba de rezultate ci de experienta internationala pe care astfel de meciuri o ofera”, a menţionat şi Rasmus Poulsen, antrenorul echipei organizatoare a Cupei Annliz.
URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵