Echipa CSA Steaua București va activa din sezonul 2020-2021 din nou în Divizia A1 la volei masculin, conform deciziei Comitetului Director al FRF, din 28 iulie 2020.
Razvan Rosu, managerul secției de volei a CSA Steaua București: „Ne-am întors acasă, locul în care am performat în cei peste 70 de ani de existență, acasă înseamnă prima scena valorică, înseamnă gânduri, aspirații, ambiții. Am performat prin forța grupului, prin caracterele frumoase, prin unitate, de altfel și gândul nostru pe viitor este acela de a ne înconjura de oameni puternici dispuși să dea totul, convinși că lucrurile frumoase se vor întoarce către ei. Le mulțumesc, pe acesta cale, tuturor celor care au fost și vor fi implicați. Promitem să revenim mai puternici cu proiectul nostru “in drum spre titlu cu numărul 18””.
În sezonul 2019-2020, CSA Steaua București a activat în Divizia A2 unde a câștigat toate partidele disputate.
Divizia A1 la volei masculin urmează să înceapă la data de 17 octombrie 2020.
URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵