Căpitanul naționalei de tineret, Sorina Târcă este optimistă înaintea turneului de calificare la Campionatul Mondial U20, care se va desfășura la Cluj, în Sala Polivalentă: „Cred că cel mai mare atu este că jucăm acasă și avem susținerea suporterilor, dar și faptul că formăm o echipă și suntem unite. Avem multe de învățat de la domnul Tadici, ne-am obișnuit cu dânsul și suntem ascultătoare. Este un turneu important pentru noi, este ultimul an înainte de seniorat și ne dorim să urcăm pe podium la Campionatul Mondial”.
Numit la cârma reprezentativei de tineret la finalul anului trecut alături de Bogdan Burcea (antrenorul ce face minune cu SCM Craiova în acest sezon a cupelor europene), Gheorghe Tadici speră să aducă o nouă medalie importantă pentru handbalul românesc după argintul reușit în 2005 cu naționala de senioare.
„Fetele au ajuns la maturitate sportivă, au progresat foarte mult de la prima întâlnire cu ele în 2017. Avem jucătoare care sunt convins că se vor consacra și în Liga Națională și în naționala de senioare. Cel mai dificil adversar va fi Croația, dar sper să ne calificăm de pe primul loc. Obiectivul nostru este să facem tranziția acestei generații spre senioare și cu un rezultat de top la turneul final”, a subliniat antrenorul secund Bogdan Burcea.
Actuala generație trebuie să respecte blazonul României, țară medaliată cu bronz la precedenta ediție și dublă campioană mondială de tineret în 1995 și 1999. Din naționala medaliată în 2016, portărița Yuliya Dumanska și căpitanul Cristina Laslo sunt deja titulare în actuala generație de senioare ce caută drumul spre JO Tokyo 2020.
„Domnii profesori ne-au transmis să avem concentrare, atitudine și să ne apărăm foarte bine deoarece cu defensiva putem câștiga meciurile. Ne dorim să facem cât mai repede pasul spre senioare. Cred sincer că o parte dintre fetele din această generație ar putea juca la Jocurile Olimpice la Tokyo în 2020”, a concluzionat interul Raluca Petruș, lansată în handbalul mare chiar la Cluj-Napoca.
Programul meciurilor:
Vineri, 23 martie
11.00 Ucraina – Georgia
16.00 Croația – România
Sâmbătă, 24 martie
11.00 Croația – Ucraina
16.00 România – Georgia
Duminică, 25 martie
11.00 România – Ucraina
14.00 Georgia – Croația
Biletele pot fi achiziționate online sau de la Sala Polivalentă în zilele de competiție.
*Persoanele care și-au achiziționat bilete pentru meciul România – Rusia au acces și la acest turneu.
Urmărește-ne pe Facebook: