Sorana Cîrstea va juca finala turneului de la Strasbourg

Sorana Cîrstea, locul 61 WTA, s-a calificat în finala turneului de categorie WTA 250 de la Strasbourg. Pentru tenismena româncă aceasta este a doua finală din 2021, după ce a câştigat turneul de la Istanbul, în aprilie.

Sorana a trecut în semifinale de poloneza Magda Linette, locul 48 WTA, scorul de 3-6, 6-4, 6-2, în două ore și opt minute.

Calificarea în finală este recompensată la Strasbourg cu un premiu de 13.224 de euro şi cu 180 puncte WTA. Campioana va primi 23.548 de euro şi 280 de puncte WTA.

În finală, Sorana Cîrstea o va întâlni pe ceha Barbora Krejcikova, locul 38 WTA. Barbora a trecut  în semifinale, cu scorul de 5-7, 6-3, 6-4, de germana Jule Niemeier, locul 216 WTA, venită din calificări, după două ore şi 14 minute.

Întâlnirea dintre Sorana Cîrstea și Barbora Krejcikova va avea loc sâmbătă, 29 mai, de la ora 16:00.

URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵

Sorana Cîrsteaturneu strasbourg