Simona Halep a dezvăluit ce pariu a făcut cu fratele său pe când erau copii. Conforma spuselor numărului trei mondial, acesta îi tot repeta să se lase de tenis pentru că nu o să ajungă departe practicând acest sport.
Dar Simona nu l-a ascultat, și bine a făcut, iar la un moment dat cei doi au făcut un ”legământ”: dacă ea va reuși să facă performanță, el va fi cel care îi va căra geanta.
Constănțeanca spune că acum fratele său își tine cuvântul și o așteaptă mereu la aeroport pentru a-i căra bagajul.
”Eu n-am avut nicio păpuşă când eram mică! Am avut dintotdeauna o rachetă de tenis. Mai mică, dar rachetă era. Am făcut o glumă demult cu fratele meu, iar acum îşi ţine pariul pierdut. Mă tachina mereu cu asta, îmi zicea să mă las de tenis, că nu voi ajunge nicăieri.
Râdeam atunci. El făcea tenis, dar nu a făcut performanţă. Nu a reuşit, fiindcă nu e un tip activ, e diferit de mine. Acum, el îmi cară geanta, vine să mă aştepte la aeroport”, a spus Halep, citată de Capital.
Simona Halep joacă în această seară, nu înainte de ora 22:00, în direct pe Digi Sport 1, cu Venus Williams, în optimile turneului de la Miami.
Urmărește-ne pe Facebook: