Simona Halep a jucat ”Cartoful fierbinte” alături de starurile din tenis și de fani

Simona Halep și-a amintit de copilărie la Indian Wells. Organizatorii BNP Paribas Open au provocat-o la un joc aparte pe jucătoarea din România: ”Cartoful fierbinte”.

Nume mari din tenisul masculin și feminin au primit misiunea de a descrie ”Tennis Paradise”, complexul unde se desfășoară turneul din California, într-un singur cuvânt.

”Priveliștea”, este cuvântul care o trimite pe Halep cu gândul la ”Tennis Paradise”

Simona Halep evoluează în această seară, în jurul orei 21.30, în optimile de finală ale Indian Wells. Numărul doi mondial o va înfrunta pe Marketa Vondrousova, din Cehia, locul 61 WTA.

Cele două sportive se întâlnesc pentru prima oară în circuit.

Simona a trecut până acum de Barbora Strycova şi Katerina Kozlova în primele două jocuri ale sale de la turneul Indian Wells.

Tot astăzi, perechea Raluca Olaru/ Darija Jurak (România/Croaţia) va juca împotriva cuplului Gabriela Dabrowski / Yifan Xu (Canada/China), cap de serie numărul 5, în sferturile de finală ale probei de dublu feminin. Meciul este pe terenul 6, de la ora 23.00.

Miercuri dimineaţă, echipa Horia Tecău / Jean Julien Rojer (România/Olanda) va evolua cu cu perechea Novak Djokovici / Fabio Fognini (Serbia/Italia), tot în sferturi, la dublu masculin. Partida este ultima de pe terenul 3, după patru meciuri de simplu masculin.

Urmărește-ne pe Facebook:

Indian Wellssimona halep.tenniswta