Scrima: Romania a obtinut medalia de argint la Campionatul Mondial de la Verona, in proba pe echipe la spada juniori feminin

Marti – 3 aprilie, la Verona, echipa Romaniei de spada feminin a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial, in probele dedicate juniorilor. Româncele antrenate de Nicolae Ille şi Iulian Bratu au fost învinse de Italia în finala mare, cu scorul de 45-31, informeză FR Scrimă.

Echipa Romaniei care a urcat pe a doua treapta a podiumului a fost alcatuita din: Alexandra Predescu, Bianca Benea, Zsuzsa Schlier, Denisa Barosan.

Locul trei a fost ocupat de Rusia, care s-a impus în finala mica in fata echipei din Ucraina, scor 45-27.

Rezultatele „tricolorelor” până la finală au fost următoarele: 45-26 cu Mexic, în 16-imi; 39-38 cu Ungaria, în optimi; 45-39 cu SUA, în sferturi; 31-30 (la prioritate) cu Ucraina, în semifinale.

Aceasta este prima medalie pentru scrima românească la un Campionat Mondial, într-o probă de juniori, după o pauză de zece ani! Precedenta a fost cucerită de către Simona Deac (actuală Pop) – argint la spadă juniori individual, la Acireale (Italia), în 2008. În ceea ce priveşte medalia într-o probă de juniori pe echipe, ultima datează din 2004. Atunci, Ana Maria Brânză, Simona Alexandru, Loredana Iordăchioiu şi Oana Puiu cucereau bronzul în proba de spadă echipe, la Plovdiv (Bulgaria).

Programul următoarelor șase zile de concurs de la Verona este:
MIERCURI, 4 APRILIE 2018
Ora 9:30 – sabie juniori feminin individual;
Ora 10:45 – sabie juniori masculin individual;
JOI, 5 APRILIE 2018
Ora 9:30 – sabie cadeți feminin individual;
Ora 10:45 – sabie cadeți masculin individual;
VINERI, 6 APRILIE 2018
Ora 9:30 – sabie juniori feminin echipe;
Ora 11:30 – sabie juniori masculin echipe;
SÂMBĂTĂ, 7 APRILIE 2018
Ora 9:30 – floretă juniori feminin individual;
Ora 11:40 – floretă juniori masculin individual;
DUMINICĂ, 8 APRILIE 2018
Ora 9:30 – floretă cadeți feminin individual;
Ora 11:40 – floretă cadeți masculin individual;
LUNI, 9 APRILIE 2018
Ora 9:30 – floretă juniori feminin echipe;
Ora 10:45 – floretă juniori masculin echipe.

Urmărește-ne pe Facebook:

Alexandra PredescuBianca Beneacampionatul mondial de scrima junioriDenisa Barosan.scrimaZsuzsa Schlier