Sala Polivalentă din Craiova este marți, 8 octombrie, gazda partidei de handbal feminin dintre SCM Craiova și SCM Râmnicu Vâlcea, confruntare care contează pentru etapa a 6-a a Ligii Florilor.
Derby-ul oltenesc va începe la ora 18:15 și va fi transmis în direct la TVR HD.
Înaintea partidei din etapa a 6-a, echipa gazdă ocupă locul 8 în clasamentul Ligii Florilor cu 9 puncte (3 victorii și 2 înfrângeri), în timp ce campioana României are 5 victorii din tot atâtea partide disputate de la startul sezonului.
Antrenorul secund al echipei de handbal feminin S.C.M. Craiova, Costin Dumitrescu, şi jucătoarele Zeljka Nikolic şi Ekaterina Dzhukeva au susținut luni, 07.10.2019, o conferinţă de presă, în care a vorbit despre meciul din etapa a VI-a din Liga Florilor.
Costin Dumitrescu, antrenor SCM Craiova: “Marţi se vor întâlni două echipe puternice şi se anunţă un meci foarte echilibrat. Sigur va fi un spectacol handbalistic impresionant. Sperăm ca spectacolul să fie şi mai mare după o victorie a noastră. Vâlcea a demonstrat că este o echipă redutabilă şi punctele împotriva unei asemenea formaţii vor cântări greu în clasament.”
Zeljka Nikolic, jucătoare SCM Craiova: “Ne aşteptă un meci foarte dificil cu SCM Rm. Vâlcea, dar vom da tot ce putem pentru a ne impune. Vâlcea are o echipă foarte bună și s-a văzut asta și în meciul din Liga Campionilor, unde au obținut o victorie foarte importantă. Sper ca publicul să vină în număr mare la sală, să ne susţină.”
Ekaterina Dzhukeva, jucătoare SCM Craiova: “Mâine vom întâlni campioana României şi nu ne va fi uşor. Trebuie să facem un meci bun şi să reuşim să ne impunem în faţa propriilor suporteri.”
În etapa a 6-a a Ligii Florilor s-au mai disputat următoarele partide:
HC Zalău – SCM Gloria Buzău 27-24(14-11)
CSM Corona Brașov – CS Măgura Cisnădie 31-29(15-15)
CSU Cluj-Napoca – CSM Slatina 22-23(11-13)
CS Rapid Bucuresti – AHCM Slobozia 18-17(10-5)
CS Gloria 2018 Bistrita-Nasaud – CS Minaur Baia Mare 21-22(9-11)
URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵