Impulsionați de succesul din finala Cupei României, ”Tigrii” s-au dezlănțuit pe terenul lui Dinamo și s-au impus la o diferență clară, 50-22.
CSM București leagă victorie după victorie. Săptămâna trecută rugbyștii au reușit să păstreze în vitrina clubului Cupa României, învingând în finală, fără emoții, Timișoara Saracens, iar acum a venit un nou meci fără probleme. De această dată în campionat, în prima etapă a returului.
”Tigrii” s-au impus cu 50-22 pe terenul celor de la Dinamo, într-o partidă în care au debutat două dintre achizițiile făcute recent: internaționalul român Ovidiu Toniță și sud-africanul Karlo Aspeling.
Toniță a jucat pentru prima dată în SuperLigă după aproape 20 de ani, perioadă în care a evoluat doar în străinătate. ”Tigrul” a mărturisit că trage tare pe acest final de sezon pentru a câștiga trofeul pe care nu-l are în palmares, acela de campion național.
”Ultima dată am jucat în România în vara lui 1999, la Iași, pe când evoluam la Bârlad…deci au trecut mulți ani de atunci… Debutul meu la CSM București a fost super, m-am simțit bine, ușor, ușor mă adaptez. Am marcat un eseu, a fost, practic, un cadou oferit de colegi. Meciul cu Dinamo a fost frumos, gazdele au început bine, dar au obosit rapid, iar noi am profitat, am accelarat jocul și am reușit astfel să marcăm multe puncte. CSM București este o echipă valoroasă, cu jucători de calitate și vom face tot ce ne stă în putință să luăm titlul de campioni, ar fi primul din cariera mea” – Ovidiu Toniță, rugbyst CSM București.
Băieții pregătiți de Eugen Apjok și-au făcut planurile pentru returul sezonului și se gândesc direct la fazele superioare ale competiției pe care își doresc să o câștige în acest an.
”Ne bucurăm că am început cu dreptul returul campionatului, îi felicit pe băieți pentru jocul prestat. Sigur, am făcut și unele greșeli, ca în orice meci, dar avem timp să le remediem până la finalul sezonului. În lupta pentru titlu nu mi-e frică de nici un adversar, totul depinde doar de noi, de sănătatea noastră și de cât de uniți vom fi până la capăt. Ne bucurăm că Toniță a debutat cu dreptul, a și marcat un eseu și ne dorim să continue tot așa. A evoluat pentru prima dată în tricoul echipei noastre și sud-africanul Karlo Aspeling, ne bucurăm și pentru el și sperăm să evolueze din ce în ce mai bine” – Adrian Ion, căpitan rugby CSM București.
”Am înscris 50 de puncte, la partea defensivă trebuie să mai punem lururile la punct. Oricum, suntem în grafic, ne aflăm pe drumul cel bun, deja ne gândim la viitorul meci. S-au făcut și transferuri importante, cei noi s-au adaptat deja în angrenajul echipei. Experiența lui Toniță ne va ajuta, atât pe teren, cât și în afara lui. Am făcut tot ce a depins de noi să-l ajutăm să se adapteze… Sezonul trecut am avut un parcurs la fel de bun și am clacat pe final, în semifinală, la cel mai important meci al anului. Am învătat ce era de învățat din acea înfrângere, iar acum gândurile noastre sunt doar la fazele finale. Trebuie să batem meci de meci, dar jocul suprem este semifinala…ajungi acolo și ai șanse egale cu toată lumea pentru primul loc. Avem adversari tari cu care ne confruntăm în lupta pentru titlu: Baia Mare, Steaua și Timișoara, chiar dacă pe ultimii i-am bătut săptămâna trecută fără drept de apel” – Valentin Calafeteanu, rugbyst CSM București.
Pentru Tigri urmează meciul cu Universitatea Cluj programat sâmbătă, 06 aprilie, de la ora 11.00, pe stadionul Olimpia.
Sursa: www.csmbucuresti.ro
Urmarește-ne pe Facebook: